Kai și Pae sunt pe punctul de a se îndrăgostii de-adevăratelea dar trebuie să se întoarcă în regat ca Vânător și Vânat.
Abia așteptam să vedem ce are de gând să facă noul rege cu ucigașa tatălui său.
Finalul extrem de surprinzător din volumul doi ne-a lăsat o curiozitate atroce și o dorință arzătoare ca lucrurile să revină la normal. Dar totul este mult prea complicat pentru a se putea întâmpla asta.
Totuși Lauren Roberts ne oferă un deznodământ atât de mult așteptat!
Însă înainte să știm cum se termină hai să vedem ce este diferit.
Descoperim o latură a lui Paedyn pe care nu am văzut-o până acum: una care trăiește clipa, care dansează mult și care se bucură de puținele momente de entertainment cu sinceritate și simplitate.
Kai și Kitt sunt și ei acolo când ea face asta: când unul, când altul, când amândoi deodată.
Cu cât Kai devine mai sincer, mai dezinvolt și mai transparent, cu atât Kitt e mai misterios și mai sceptic. Hm! Fix invers față de celelalte două volume. Da, da!
Aventura merge de data aceasta dincolo de granițele Ilyei, trece de Marea Puțin Adâncă și întâlnește alte regate, cu alte slăbiciuni și alte pericole.
Paedyn are acum o luptă mult mai grea de dus: cea mai grea! Ea trebuie să convingă un regat întreg, ținuturile vecine, pe cei doi prinți și pe ea însăși că e cea mai potrivită regină din toate timpurile.
Cam greu, ținând cont că este doar o simplă Obișnuită și nu are nimic de partea ei decât incertitudinea: se va descurca sau nu cu toate acestea?
Sângele sare în urma impactului, pătând-mi fața cu căldura grețoasă a vieții altcuiva. Nevoia asta de a rămâne în viață și de a distruge orice stă între mine și următoarea mea respirație, de-a dreptul animalică. Mormăitul pe care îl scot nu îmi aparține și nici mâinile care lovesc repetat craniul de piatră.
Când dispare vălul roșu din fața ochilor, îi las corpul moale să cadă la picioarele mele.
Căldura Adenei se întoarce cu timiditate, ca și cum amintirea ei nu recunoaște creatura în care m-am transformat. Mă cutremur de teama lucrului pe care l-am făcut. Mă tem de mine însămi.[…]
Sunt în viață. Eu, o Obișnuită, am supraviețuit unei probe a Întrecerii. Din nou.
Mă uit la drumul lung care mă așteaptă și la câmpul liniștitor de maci aflat dincolo de el. Și mai departe e orașul pe care va trebui să îl traversez ca să intru în castel, cu coroana în mână. Îmi ridic privirea înnebunită către lună, neștiind cât timp mai am până la miezul nopții.
Îmi forțez picioarele tremurânde să nu cedeze sub mine. La scurt timp după, grăbesc pasul. Corpul mă doare, dar speranța din mine se intensifică.
Cu fiecare pas, sunt mai aproape să devin regină.
Cu fiecare pas, sunt mai aproape de un regat unit.p.145
Dacă până acuma aflam totul din perspectiva lui Kai și Paedyn, în acest ultimul volum, povestea mai are încă un narator.
Apare “ al trei-lea ochi” cu care vedem tot ceea ce s-a întâmplat de fapt în trecut ca să putem concluziona, înțelege, pune punct.
Această “umbră” care se bagă între ei și povestește “peste” este însuși Edric Azer, Regele! Același rege care a murit de mâna lui Pae!
Destăinuirile lui au scopul de a desluși câteva mistere dar de fapt nu fac decât să ne ridice tot mai multe semne de întrebare. Când crezi că lucrurile s-ar putea așeza, chiar dacă nu o fac exact în direcția optimă, răutatea lui Edric, lăcomia lui și setea de putere intensifică din nou intriga și avem impresia că o tot luăm de la capăt.
Așadar sunt foarte multe răsturnări de situații; unele personaje se îmblânzesc, altele devin animalice; legăturile de sânge se amestecă și uneori par chiar să rămână nedeslușite; nu mai știm exact cine este dușman cui și de unde poate să vină ajutorul.
Plutește mereu sentimentul că nu totul e chiar cum pare a fi!
Nu, nu, nu! Și chiar nu este! Nimic nu este…
Ni se pregătește un extra-mega mare final și credeți-mă pe cuvânt că nimeni dar chiar NIMENI nu poate anticipa ceea ce va lovi întregile imperii!







