Colecția de proze scurte ”Felii de lămâie” de la Anca Vieru cuprinde mai multe povești, frânturi din viața de zi cu zi, realități ale unor personaje care pot fi lejer oricare dintre noi.
Dintre cele 20 de povestiri recunosc că nu mi-au plăcut toate, ci doar câteva. Cele care mi-au plăcut au surprins parcă cu camera ascunsă dialoguri, situații din cuplu, din familie, scene din școală și din viață, pur românești, în care recunoști imediat personajele ca fiind vecini de-ai tăi, rude, cunoștințe, colegi, Ba chiar te recunoști pe tine în cele mai intime momente în care crezi că nu te observă nimeni, exact cu felul de a fi, apucăturile tale și gândurile tale ascunse.
Fără înflorituri, fără exagerări, într-un limbaj neaoș, povestirile din ”Felii de lămâie” te cuceresc prin realismul lor și transparența situațiilor
Tocmai de aceea recomand această antologie. În plus, fiecare poveste se citește ușor, repede. Nu sunt foarte greoaie, nici descriptive iar dialogurile sau monologurile sunt ce trebuie.
Cu toate acestea, poți da de povestiri unde ritmul este mai puțin accelerat sau în care te poți pierde printre paragrafele destul de lungi în care parcă sunt îngrămădite toate ideile scriitoarei, de teama de a nu le scăpa din mână. Acele proze în care am întâlnit așa gen de scriere nu prea mi s-au părut ușor de citit și înțeles. Nu au fost aerisite iar ideile parcă treceau prea repede de la una la alta, așa încât mi-a fost dificil să urmăresc firul situațiilor și să-mi dau seama despre ce personaje și întâmplări e vorba.
Povestirile înșiruite în ”Felii de lămâie” sunt care amuzante, care ironice, care triste și care de-a dreptul caraghioase
Cu toate acestea, sunt fidele realității și nu ai putea spune în nici o clipă că nu ar fi inspirate din viața reală, din poveștile celor din jur sau chiar ale tale. Această carte parcă m-a făcut să mă simt ca la o întâlnire cu o prietenă bună cu care nu am mai vorbit demult și cu care am noi și noi subiecte de analizat și de bârfă.
Mi-a mai plăcut faptul că nici un personaj nu e rău sau bun. Scrierea e obiectivă, autoarea neținând partea cuiva anume sau punând pe cineva anume în prim plan. În colecția de proze scurte a Ancăi Vieru vedem o Românie contemporană din care cu toții facem parte și care nu are nimic inventat, ci doar scos în față și descris pur și simplu, ca într-o gazetă locală.