Viața ca niște felii de lămâie pe care trebuie să le îndulcești cu felul tău de a fi, de a accepta anumite lucruri, dar și de a remodela în funcție de cât de mult îți deschizi ferestrele sufletului. Asta ne transmite Anca Vieru în cele douăzeci de povești ale sale, în care nostalgia, hazul și tristețea scot la iveală personaje prinse în siajul banalului cotidian, unde dincolo de truismele de la suprafață există totuși acea necesară doză de beatificare, de serafic însăilat în lăuntricul senzorialului, constituindu-se într-o frescă a post-modernismului, cu trecutul și prezentul țesut în covorul zilelor grăbite într-un epic înaripat.
În viziunea Ancăi Vieru armonia vieții de dincolo de agitația lumii se constituie într-o revigorantă spirală a regăsirii, nicidecum ca o îngenunchere a resemnării, ci ca o readaptare a eminescianismului ” nu credeam să învăț a muri vreodată”, ca o acceptare tacită în care melodicitatea existențialismului alternează între lumină și întuneric ca un inevitabil dans între minus și plus infinit.
Scriitura Ancăi Vieru emană clorofila trăirismului, cu predilecție cel senzorial, cu un pregnant iz introspectiv presărat pios, nostalgic, peste petalele întâmplărilor între primăvara îmbobocirii și toamna inevitabile scuturări.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Anca Vieru:
