Mi-a plăcut povestea, deși aveam așteptări mai mari, dar scrierea m-a convins. Este o scriere ciudată, care reia de multe ori faptele întâmplate din diverse unghiuri, punând accent pe sentimentele și trăirile personajului principal. Inițial, am empatizat profund cu eroina, am compătimit-o și i-am dorit să-și găsească într-un fel salvarea, dar m-a dezamăgit până la final. Mi s-a părut că, înaintând în vârstă, devine din ce în ce mai rece, mai închisă și mai detașată de viață, prea pretențioasă cu lumea și cumva prea plină de importanța conferită de noul nivel social. Nici măcar scrisorile de la final nu m-au convins, cărora nu le-am înțeles rostul. Povestea îi împarte viața în două jumătăți: prima parte tragică, plină de drame, de lipsuri, pierderi, dezamăgiri și amărăciune, și, a doua parte, aflată sub o stea mult prea norocoasă, în care-și găsește liniștea și care-i oferă un statut superior și foarte confortabil.

Înaintea declanșării Celui de-al Doilea Război Mondial, America pare singura salvare pentru evreii amenințați de teroarea nazistă. Astfel că, în momentul în care o familie de nemți ia contact cu societatea americană, refugiindu-se peste ocean din calea naziștilor, toleranța visată și așteptată se dovedește a fi doar o himeră. Cei doi adulți, doi copii mici și un bebeluș, născut chiar la bordul vasului în momentul acostării în portul din New York, înțeleg repede ceea ce îi așteaptă, iar viitorul nu sună bine deloc. Capul familiei, deși beneficiază de o diplomă și a profesat în domeniul educației în Germania, nu găsește alt job decât ca îngrijitor în cimitirul dintr-un mic orășel din nord. Aici trebuie să se confrunte zilnic și să suporte prejudecata și marginalizarea comunității și, deși inițial, are planuri mari, viața îi frânge aripile, îl dărâmă psihic și îl transformă într-un monstru. Toate familiile de refugiați erau primite cu aceeași ostilitate și clasificați în două categorii: ori erau evrei vicleni ce-și meritau soarta, ori, mai târziu, naziști ce se ascundeau ca șobolanii de frica repercusiunilor faptelor săvârșite.

Tu te-ai născut aici, ţie nu-ţi vor face nimic.

Rebecca nu este chiar refugiată, ea s-a născut pe pământ american, dar trăind împreună cu familia ei de imigranți este catalogată la fel ca aceștia. Copilăria și adolescența sunt foarte grele pentru fată. Cu un tată prea slab să riposteze, o mamă tulburată de dezrădăcinare, speriată și hăituită de noile condiții de viață și doi frați mai mari ce dispar repede din peisaj, fata rămâne cu traume adânci în urma tragediei ce se petrece în familie și la care asistă la vârsta de 13 ani. Povestea ei de dragoste se sfârșește repede și proaspătul soț, în care își pusese toate speranțele, își dezvăluie adevărata față, aceea de infractor violent și periculos; amenințarea ce planează asupra propriului copil, o pune pe fugă, fugă ce va dura mulți ani și care-i va zdruncina definitiv încrederea în oameni. Face multe alegeri greșite, dar până la finalul vieții își vede scopul atins chiar dacă asta a implicat multe sacrificii.

Finalul este ușor dezamăgitor, neconcludent, cu multe lacune și multe personaje pierdute pe drum, fără a ni se mai da informații privind parcursul lor. Am avut senzația că lipsește ceva sau, obișnuindu-mă cu stilul detaliat și analist al autoarei, mă așteptam eu la mai mult. Prima parte m-a captivat, dar la un moment dat mi-am pierdut interesul, probabil din cauza ruperii de ritm ce a survenit în momentul în care eroina și-a schimbat statutul, urcând pe scara socială grație unei noi relații. Este povestea vieții unei femei, din copilărie până la bătrânețe, a nenumăratelor obstacole pe care viața i le scoate în cale, a luptelor duse, a fricilor cu care e obligată să trăiască, a greșelilor făcute și răscumpărarea acestora, a visurilor și năzuințelor sale. Este despre stigmatul pus de comunitate și neputința de a schimba modul în care te percep oamenii, este despre apartenență și despre imposibilitatea de a te integra într-o societate, care chiar dacă ar trebui să te facă să te simți acasă, pentru că aici te-ai născut, nu-ți permite să te apropii și nu-ți dă nicio șansă. Este povestea însușirii unei identități furate pentru o viață întreagă.

Cei slabi sunt eliminați rapid. Deci trebuie să-ți ascunzi slăbiciunile, Rebecca.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 9 luni, 10 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted