Recenzie ”Furia Dimineții” de Pierce Brown

de | feb. 20, 2025 | Recenzii cărți

Finalul uneia dintre cele mai strălucite serii S.F

Au repetat la nesfârșit că vor rupe lanțurile, dar ce te faci atunci când aceste lanțuri sunt cele care îți răpesc orice vis și orice speranță? Darrow fusese ultima salvare pentru o lume sfărâmată. Însă acum, abandonat de Mustang și considerat mort de Fiii lui Ares, își pierde mințile în întunericul celulei sale, captiv de atât de mult timp încât nu speră că va mai vedea lumina vreodată.

Societatea opresivă în care trăiesc nu mai poate dăinui. Este momentul ca lanțurile să fie sfărâmate cu adevărat. Prietenii săi nu renunță și reușesc să îl scoată pe Darrow din ghearele Șacalului. De parcă războiul nu era deja un coșmar, de ce să nu-l provoace și mai mult pe cel mai periculos dușman dintre toți? Secerătorul este înapoi în luptă, iar războiul e departe de a se fi încheiat.

Războiul continuă să facă ravagii, iar alături de Sevro, Mustang și întreaga sa echipă, Darrow înțelege că ce urmează va fi mai greu decât orice încercare trăită până acum în sânul Auriilor. Toți luptă pentru un singur vis. Dar dacă finalul aduce doar moarte și distrugere? Câte vieți s-au pierdut deja pentru ca Darrow să conducă o ultimă dată armata sa de războinici din toate Culorile?

„Soția lui, continuă cu glas mai grav și tatăl meu nu s-au întâlnit niciodată. Dar au împărtășit același vis. Al unei lumi libere. O lume construită nu pe cadavre, ci pe speranță. Pe dragostea care ne leagă, nu pe ura care ne dezbină. Poate că am pierdut mulți apropiați. Dar nu suntem înfrânți. Nu suntem învinși. Luptăm în continuare. Dar nu luptăm ca să-i răzbunăm pe cei care-au murit. Luptăm pentru cei rămași în viață. Luptăm pentru cei care încă nu s-au născut.”

Sfârșitul războiului nu va fi ușor de atins. Dar oare Darrow și ai lui vor reuși să distrugă lanțurile unei societăți care i-a ținut captivi? Va fi suficientă îndrăzneala lor de a sfida un sistem corupt pentru a pune capăt haosului ce a înghițit întreaga lume?

Opinia mea despre deznodământul poveștii lui Darrow

Este greu să-mi găsesc cuvintele pentru a exprima cât de profund m-a marcat această poveste. Am încheiat Furia Dimineții cu lacrimi în ochi și abia acum pot spune că Pierce Brown m-a cucerit cu toată lumea sa care în toată urâțenia ei a fost atât de frumoasă! Paradoxal, nu-i așa?

Furia Dimineții și-a câștigat locul de drept printre cărțile mele preferate ale literaturii SF. Pentru că această poveste va rămâne cu mine pentru mult timp și pentru că știu că deja a marcat sufletele atâtor cititori.

Am trecut printr-un adevărat vârtej de emoții citind această carte: furie, tristețe, bucurie, mândrie și regret. Fiecare pagină a fost o explozie de sentimente, iar dintre toate volumele, Furia Dimineții mi s-a părut cel mai intens, cel mai frumos și cel mai tulburător. Fiecare întorsătură de situație a venit pe neașteptate, sfâșiindu-mi sufletul la fiecare pas.

Personajele disimulate care m-au rănit și care totuși mi-au rămas în suflet au nume pe care nu le pot spune fără să divulg detalii importante, așa că vă las pe voi să le descoperiți! Trădările din această serie au fost nenumărate, iar intensitatea lor m-a șocat de fiecare dată. Și, în ciuda tuturor suferințelor, am adorat fiecare clipă!

M-am simțit ca un martor al unui război ce pare terifiant de apropiat de realitate, cu singura diferență că totul se desfășoară printre stele. Finalul a fost de-a dreptul copleșitor, iar plot twist-urile nu au întârziat să apară. Exact ce lipsea unei serii atât de strălucite!

Vă încurajez să pășiți în universul creat de Pierce Brown, să explorați Marte și să trăiți lupta Culorilor pentru că sunt convinsă că Darrow merită să își spună povestea tuturor cititorilor! Dați o fugă pe Libris și puneți în coș această serie, pentru că o veți adora, promit!

„Nu e Roșu pe Marte care să nu-ți știe numele, Secerătorule. Nu e om în lumea digitală care să nu știe că un Roşu s-a ridicat și a ajuns prinţ al Auriilor pentru a cuceri Marte. Te-am transformat într-o legendă. Iar acum că te-ai întors din morţi, nu mai ești doar un martir. Ești afurisitul de Mesia pe care Roșiii l-au așteptat toată viaţa.”

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris

Titlu: Furia Dimineții
Autor: Pierce Brown
Traducător: Iulia Pomagă
An apariție : 2017
Editura: PALADIN
Nr. Pagini: 682
Limba: Română
Gen Literar: Science Fiction
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2760

Alte recenzii de la Pierce Brown:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Dulce furie” de Sash Bischoff
Recenzie „Dulce furie” de Sash Bischoff

Dulce furie de Sash Bischoff este o carte care își propune să se încadreze în categoria thrillerelor de calibru, în genul lui Alex Michaelides, cu o copertă atrăgătoare ce promite multe. Din păcate, pentru mine, lectura s-a încheiat cu un gust amar. Nu am reușit să...

Recenzie „Pe mâna sorții” de Hannah Bonam-Young
Recenzie „Pe mâna sorții” de Hannah Bonam-Young

Haide să vă vorbesc despre o carte care m-a surprins într-un mod plăcut și mi-a aprins curiozitate despre autoarea Hannah Bonam-Young. Coincidența face că i-am văzut foarte des cartea nouă "Out of the Woods", fără să știu că este partea a doua din această serie, după...

Recenzie „Un strop de haos” de Scarlett St. Clair
Recenzie „Un strop de haos” de Scarlett St. Clair

Această serie scrisă de Scarlett St. Clair a fost hot and cold pentru mine, pentru că m-a trecut prin multe stări și m-a făcut să iubesc povestea, dar să o și urăsc în același timp. Este destul de greu de explicat, pentru că primul meu gând este să recomand seria, dar...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 5 ani, 2 luni, 21 zile și a scris până acum 358 articole. Se află pe poziția 5 din 18 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments