Lumea nevăzută a românilor plecați la muncă dincolo de hotarele țării este redată de jurnalistul Mihai Buzea într-un stil ”cațavencist”, îmbinând problemele reale de adaptare cu un umor irezistibil, pertinent și insinuant, un umor care nu îndrăznește să ascundă gunoiul sub preșul de la intrare, ba dimpotrivă, îl așează sub lupa introspecției verosimile.
Romanul ”Gastarbeiter” are un vădit stil gazetăresc, pigmentat pe alocuri cu o expresivitate care frizează ușor stilul literar prin intermediul onestei extrovertiri a unor trăiri situate undeva între hilar și mercantilism.
Cărți de acest gen s-au mai scris. Unele cu un real succes, altele pur și simplu s-au înecat în vitriolul unui lamentabil fiasco. Atunci ce are în plus această carte față de tot ceea ce s-a scris până acum despre acest subiect?
În primul rând ceea de o deosebește de celelalte este modalitatea abordării acestui subiect extrem de sensibil care a schimbat din temelii anumite destine, uneori într-un mod nefericit.
” Gastarbeiter” este spumos, precum șampania preludiului, dar și a postludiului, având totuși pișcăcioasa tentație a condimentării cu expresivitatea aglutinantă rezultată din frământarea aluatului de seriozitate și neseriozitate a personajelor, mai mereu în funcție de nivelul de educație, dar, mai ales, în funcție de palierul comprehensibilității la care respectivul homo sapiens a acces.
Cosmopolitismul personajelor, prinse între adaptare și inadaptare, între vise și simple trăiri, își picură în romanul jurnalistului Mihai Buzea cavalcada precarelor trăiri care ne poartă prin Londra, Aix-en-Provence, Hawai și Buhuși, ca într-un încăpățânat joc de puzzle cu nuanțe de preempțiune cârpită cu amiciții și trădări, luptă oclusivă și spinoase renunțări, totul făcând parte din incintantul spectacol al vieții, dus în infinite ritmuri între vecernia și utrenia conjugărilor știrbe.
Din punctul meu de vedere, dincolo de cursivitatea poveștii, care asigură o citire rapidă a celor peste cinci sute de pagini, ” Gastarbeiter” este o carte serioasă, cu sensuri absconse, cu diverse nuanțări ale anumitor carențe repansate de mântuială de habarnamismul societății. O carte care chiar mi-a plăcut, reușind să-mi stârnească anumite amintiri din perioada în care chiar și eu am fost plecat la muncă în străinătate.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Mihai Buzea:
