Recenzie „Gelozie” de Lili St. Crow

Autor: Lili St. Crow
An apariție : 2012
Editura: Leda
Nr. Pagini: 383
Recenzie de Daniela Gîb
Publicată la September 30, 2017
Recenzie „Gelozie” de Lili St. Crow
Dă o notă cărții

Gelozie, al treilea volum din seria Altfel de îngeri mi-a oferit ocazia gustării unui triunghi amoros. Dru este prinsă între fascinaţia faţă de misteriosul Christophe şi omniprezentul Graves. Cu toate acestea, predominantă este tot lupta pentru supravieţuire. Prezenţa unei svetocha, în postura lui Dru, a fost dezvăluită tuturor vampirilor şi fiecare nosferatu, în frunte cu Sergej, vrea să guste din Dru, înainte ca această să atingă maturitatea şi să devină toxică.

După continul asalt al vampirilor asupra şcolii satelit a Ordinului, am găsit o Dru obosită. Parcă o încearcă un sentiment de renunţarea. Lupta continuă nu este pentru ea, mai ales când secretele se ţin la tot pasul, iar adevărul pare doar un mit. Deşi ajunge în sfârşit la Schola Prima, şcoala mamă a Ordinului, după ce şcoala satelit s-a dovedit a fi o fortăreaţă prea uşor de dărâmat pentru armata lui Sergej, Dru află că viaţa ei nu devine nicicum mai uşor. Dimpotrivă.

Christophe, cu al lui trecut întunecat, este în vizorul Ordinului, iar Dru, cred ei, este unealta ce-i pot conduce spre acesta. Îşi arată chipul când şi când, fără a dezvălui nimic din informaţiile vitale pe care le deţine, iar continua sa apropiere de Dru, o face pe aceasta peste măsură de confuză.

Ash, vârcolacul supus al lui Sergej, a evadat din lesa prea strânsă a stăpânului său, dând dovadă de o loialitate ciudată faţă de Dru. Parţial evadat din subjugarea lui Sergej, Ash este blestemat să rămână în formă de vârcolac, neputând sub nicio formă să revină la forma sa umană. Dru, în ciuda constantelor sale încercări, nu-şi poate ajuta salvatorul atâta timp cât nu se poate salva nici pe sine însăşi.

Graves este ca un satelit ce gravitează în jurul planetei mamă, încercând să o ţină în siguranţă pe Dru, asta în timp ce castelul lor colcăie de inamici. Însă, atâta timp cât cârtiţa din interiorul Ordinului nu este prinsă, nici Graves, nici Dru, nu pot risca lăsându-se absorbiţi de o clipă de relaxare.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Lili St. Crow.

Gelozie aruncă şi mai mult întuneric în ciuda poveste a lui Dru. Despre mama sa nu află nimic, toţi cei care deţin adevărurile dispar subit chiar când sunt pe cale să le aducă la lumină, svetocha Anna devine mai dubioasă ca niciodată, iar Dru iar se balansează la limita dintre viaţă şi moarte. Şi mă întreb, dacă ar rămâne şi fără Graves, în timp ce aleargă după Christophe, ce s-ar alege de Dru?

Unde dispăruse fata aia- Dru cea dată naibii? Acum nu mă mai simţeam aşa dură. Şi eram destul de confuză.

Am adorat acest all treilea şi din păcate ultim volum tradus la noi, din seria Altfel de îngeri. Lili St. Crow a scris o poveste ce m-a prins în mrejele ei, nevrând a-mi mai da drumul. Voi rămâne cu dorinţa de a vedea şi celelalte volume traduse pentru a ajunge cu adevărat la finalul acestei poveşti întortocheate.

Până atunci vă doresc lectură plăcută.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)