Dacă tot m-am făcut de râs prima dată, merită să mă fac de râs și acum. Din greșeală și din prea mult entuziasm, am ales să citesc al doilea volum din serie în loc de acesta, crezând că este primul. Știu, my bad, dar chiar și așa, nu pot spune că am fost foarte afectată, fiindcă poveștile nu sunt legate ombilical unele de altele, așa că înțelegi în mare despre ce e vorba, chiar și cu încurcături.
„Ghici cine moare primul” de M.J. Arlidge mi-a adus aminte puțin de filmele „Saw”, în care oamenii erau puși în fața unor situații deosebite și trebuie să demonstreze ce anume pot face în condiții de disperare și pentru supraviețuire. Este un subiect destul de delicat și dacă stăm să reflectăm, o decizie este extrem de greu de luat…
Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui.
Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună. Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte. Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber”. Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima? Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singură cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.
Cartea este un fel de provocare pentru cititori și ne îndeamnă pe toți să ne spunem părerea. În plus, ne motivează să înțelegem gândirea unui criminal și să ne dăm seama de ce acesta acționează așa. Partea aceasta psihologică consider că este mai greu de realizat decât cea care face referire la crime, pentru că trebuie să ai un adevărat talent pentru a creiona tipologii și a explica cum anume acestea se manifestă în situații deosebite. De aceea îl admir pe autor, nu pentru talentul său descriptiv, dar pentru modul în care scoate aspectul psihologic la suprafață și ne oferă teme de gândire, profunde și semnificative.
Practic, toate personajele din carte sunt înzestrate cu calități, dar au și defecte destul de majore. Spun asta de la victime, la Helen Grace și partenerul său. Toți au ceva de ascuns sau sunt duali și cititorii trebuie să își dea seama în ce categorie să îi încadreze. Practic, mintea ta stă blocată pe personaje și încearcă în același timp să ghicească cine este criminalul, lucru care uneori poate să fie destul de greu de realizat.
Exact ce ziceam, cartea este alertă și dinamică, fix o lectură de care aveam nevoie. Da, detaliile sunt macabre și nu le recomand celor care nu digeră acest gen, însă consider că merită să îi dați o șansă seriei. Eu m-am îndrăgostit de ea și într-un final, sunt pe un drum corect din punct de vedere cronologic.
