Recenzie „Ghici cine moare primul” de M. J. Arlidge

de | iul. 2, 2017 | Beletristică, Horror și Thriller, Literatură Contemporană, Mister, Mister, Psihologie, Recenzii cărți, Suspans

Mare greșeală am făcut că nu m-am interesat de această serie și am ajuns s-o încep cu volumul doi.

Pe lângă faptul că acum lucrurile sunt mult mai clare, iar întregul plot este foarte bine conturat, personajele au un trecut de la care se dă startul.

Deja obișnuită cu stilul autorului, știam că o să găsesc o carte la fel de atent scrisă, înecată în mister și suspans, care te prinde până la ultima pagină.

Ghici cine moare primul este romanul de debut, un bestseller extrem de reușit. Când îl citești, negreșit ajungi cu gândul la scriitori ceva mai renumiți ai acestui gen, precum Stephen King.

Ca în cel de-al doilea volum, capitolele sunt scurte și urmăresc firul acțiunii. Un cuplu tânăr se trezește într-o piscină părăsită, fără urmă de scăpare , doar cu un telefon descărcat și un pistol ce are un singur glonț

Cele două victime au de făcut o alegere. Ucid, ori sunt uciși. Cel care omoară, este eliberat. E ca și cum ai lupta și ai alege pentru viața ta. Ca o mulțumire că ai existat și încă o faci.

Din păcate, numărul persoanelor răpite și supuse la crimă sau inaniție, este destul de mare, iar toate acestea sunt aruncate în mâinile lui Helen Grace.

Această inspectoare ne este prezentată la fel de ambițioasă și independentă, exact ca în Ghici ce-i în cutie.

Este nevoită să fie atentă la toate detaliile ca să nu se piardă un posibil indiciu, dar pe lângă faptul că acest criminal le dă bătăi de cap prin faptul că este extrem de calculat, o fisură apărută în interiorul secției îi oferă și mai multe griji și responsabilități protagonistei.

Răul pândește la colț. Trădarea la fel. De parcă n-ar fi fost de ajuns, trecutul pare să o găsească din nou și să o urmărească la fiecare pas și decizie.

Cum alege victimele? De ce două? Au o legătură între ele? Cu Helen? Le cunoaște?

Inspectoarea va ajunge față în față cu trecutul, nevoită să aleagă și ea. Ucizi, ori ești ucis?

Veți avea ocazia să descoperiți povești pe cât de triste, pe atât de impresionante. Cartea în sine este o comoară printre thrillere.

Dacă vă decideți să o citiți, vă aștept părerea despre carte, recenzie și… Spor la citit!

Titlu: GHICI CINE MOARE PRIMUL
Autor: M. J. Arlidge
An apariție : 2015
Editura: TREI
Nr. Pagini: 408
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3092

Alte recenzii de la M. J. Arlidge:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Irina Nicoleta a fost redactor Booknation.ro și a scris 55 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Nicoleta aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments