Recenzie „Ghici ce-i în cutie” de M. J. Arlidge

de | mai 14, 2017 | Beletristică, Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Am început ușor ușor să devin o admiratoare a romanelor polițiste, iar faptul că citesc cărți extraordinare ca Ghici ce-i în cutie, mă face să îndrăgesc și mai mult acest gen.

N-am mai citit nimic de la această autoare, dar am început acest roman cu încredere. Pentru că pe lângă titlul interesant, cartea dispune de o descriere și mai interesantă, și să nu mai vorbim de subiectul romanului.

Din câte am reușit să aflu, această carte este volumul 2 din seria Helen Grace, iar norocul cititorului face ca primul volum să se afle tot în posesia mea. Știu doar că abia aștept să-l savurez.

Presupun că la un moment dat, când auzi de cărți polițiste, gândul îți zboară la veșnicii detectivi sau polițiști plictisitori, și o crimă aruncată în carte, pentru ca tu să-ți dai seama cine e criminalul. Ei bine, în Ghici cine-i în cutie, lucrurile nu stau așa. Desigur, nu ni se spune identitatea criminalului. Ba chiar pare imposibil de ”ghicit” acest lucru ca cititor.

Din primul capitol, autoarea ne face cunoștință cu acest criminal, dar și cu victima sa. Cartea nu are o perspectivă anume față de un personaj aparte. Doar urmărește acțiunea, ceea ce face lucrurile mult mai complicate, pentru că rar le scapă vreun gând acestor caractere.

Personajele sunt speciale, fiecare cu un trecut destul de întunecat și trist. Mai ales criminalul, care este o fată (și spun asta pentru că o să aflați de la început, nu este un spoiler), vom afla la final că a avut o copilărie nefericită.

Tactica criminalului pare morbidă și reușește să-ți ofere câțiva fiori pe spate, pe care să-i păstrezi ceva timp acolo. Așadar, avem de-a face cu o femeie de vârstă mijlocie, care se dă drept prostituată, dar care de fapt înhață clienții și îi ucide. Dar de ce? Are legătură cu trecutul, nu? Oare? Sigur nu este o boală mintală, sau o ură profundă pentru orice bărbat?

Apoi, pentru a face legătură cu titlul acestui roman, criminala trimite un colet familiilor bărbaților. Nu o să spun ce se află în cutie. Ghiciți voi. Sau mai bine citiți.

Finalul este unul destul de fericit. Și acum veți zice, înseamnă că au prins criminalul. Da, au prins-o pe această criminală, dar dacă citi, veți afla tot ce trebuie aflat, încât veți simți o părere de rău la sfârșit.

Personajele chiar sunt originale și ți-e drag să afli despre ele. Helen Grace este o femeie importantă care reușește să ți se întipărească în minte. Tăria ei, dar și sensibilitatea, te vor face să o admiri. Să apreciezi puterea cu care înfruntă trecutul și orice obstacol ce stă în calea scopului ei.

Recomand acest roman tuturor iubitorilor de thrillere, cărți polițiste, dar și pasionaților de biologie, pentru că vor afla detalii destul de interesante despre corpul uman.

Titlu: GHICI CE-I ÎN CUTIE
Autor: M. J. Arlidge
An apariție : 2015
Editura: TREI
Nr. Pagini: 407
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3254

Alte recenzii de la M. J. Arlidge:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Irina Nicoleta a fost redactor Booknation.ro și a scris 55 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Nicoleta aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments