În tabăra pentru supraviețuire Emerson sunt peste o sută de pre-adolescenți. Sunt aici de două luni.
Louise, supraveghetoarea cabanei Balsamina, se trezește într-o dimineață și vede că una dintre fete nu este în patul ei: Barbara Van Laar.
Ne întoarcem apoi cu două luni în urmă, când au sosit în tabără copiii și personalul, fiecare aducând povești de familie și trecuturi care trebuie să însemne ceva.
Încă nu știm ce. Dar cu siguranță vom știi!
Deocamdată informațiile, unele mai suspecte decât altele, iluzorii și relevante sau irelevante, ne fac să fim sceptici la orice.
Alice Van Laar, mama Barbarei, insistă până la impunere forțată pentru ca fiica ei să fie cazată în tabără și să ia parte la activități.
Familia Van Laar fiind proprietara așezării, nu îi lasă nicio opțiune lui T.J.Hewitt, directoarea Taberei Emerson, așa că aceasta acceptă, cu toată frustrarea adunată din subminarea autorității.
Metodele educaționale ale lui Alice nu sunt tocmai empatice și este departe de a fi mama plină de iubire necondiționată. Din contră, “iubirea” ei chiar pare să fie mereu condiționată de ceva.
A dat cu ochii de Barbara, firește, care cerceta conținutul cămării, cu spatele spre bucătărie. Purta pantaloni scurți și un tricou, iar Alice a observat cu un soi de dezgust că fundul fetei, cândva aproape inexistent, se rotunjise deja, iar picioarele păreau ale unei femei în toată firea. În spatele Barbarei, bucătăreasa a surprins privirea lui Alice. A ridicat mâinile, neajutorată.
Lui Alice nu-i făcea nicio plăcere să evalueze în felul acesta corpul fiică-sii. Înțelegea că, la nivel teoretic, era nemiloasă; totuși, considera că o parte din datoria mamei era să fie primul și cel mai bun critic al fiicei; să o întărească pe parcursul copilăriei, astfel încât, ajunsă femeie adultă, să poată rezista cu grație oricărui asalt sau oricărei insulte lansate în direcția sa. Aceasta fusese și metoda folosită de maică-sa cu ea însăși. Nu-i plăcuse la momentul respectiv, dar acum înțelegea.p.36
Așadar Barbara merge în tabără, unde atrage toate privirile, din toate motivele: pentru că este fiica proprietarilor desigur, pentru că se îmbracă și se comportă neconvențional și pentru că este sora băiețelului dispărut în urmă cu 14 ani pe când el avea doar 8.
Toți ochii sunt pe ea deci. Și atunci, cum reușește să dispară?
Și mai ales cum este posibil ca familiei Van Laar să îi dispară ambii copii, la diferență de atâția ani? Au legătură evenimentele?
Când încep investigațiile se deschid toate cutiile tuturor Pandorelor din toate timpurile.
Aproape că nu există niciun personaj care să fie neutru și care să nu aibă absolut nicio legătură cu dispariția cel puțin a unuia dintre copii.
T.J. o cunoaște de când era mică și de multe ori a avut grijă de ea ca bonă. Tracy este una din colegele de cameră, fata retrasă cu prea puțină încredere în ea și care ajunge să o venereze pe Barbara. Louise are un iubit (pe) care se ascunde de văzul lumii și din a cărui cauză nu le-a mai supravegheat pe fete cum ar fi trebuit în seara dispariției. Și lista poate continua.
Și aici Liz Moore face un artificiu foarte inteligent: în toată “birocrația dependențelor” aduce o detectivă tânără (pe Judyta Luptack) o novice, o femeie în plin domeniu bărbătesc, un om cu principii, demnitate, onoare și respect față de valorile fundamentale umane; un personaj care trebuie să ia totul de la zero și să descopere tot ceea ce, atât familiile aliate cât și cele conflictuale, au încercat să ascundă de-a lungul generațiilor.
Sunt testate multe limite dar pentru fiecare lumea proprie pare să fie atât de diferită.
Pentru Van Laar și McLellan, de exemplu, aparențele și prestigiul sunt mai valoroase decât orice fel de manifestare umană. Renumele este steagul pe care ei îl înfig în absolut toate obstacolele, fără nici cea mai mică remușcare.
Pentru Hewitt și Stoddard, adevărata avere este familia și iubirea unuia pentru celălalt. Compasiunea și ajutorul față de semeni este cea mai mare superputere a lor.
În ambele cazuri, membrii “rebeli” ai acestor familii, cei care nu le îmbrățișează cutumele, plătesc niște prețuri mult prea mari.
Ce poți să faci atunci când propria ta familie nu te înțelege și nici nu vrea să o facă? Ce îți mai rămâne de făcut dacă propriul cămin riscă să devină o închisoare?
Într-un fel sau altul Barbara găsește răspunsul la aceste întrebări. Dar oare va reuși să o facă și domnișoara detectiv?
Nu are nici măcar un ceas. Mai târziu va înțelege cât de naivă a fost, cât de puțin respect a arătat acestor păduri când a crezut că poate să le înfrunte fără pic de discernământ, fără un ceas sau o busolă, fără pantaloni lungi sau măcar o sticlă cu apă, nesocotind absolut toate lucrurile despre care T.J.le-a învățat atât de insistent și minuțios până acum, de când a venit aici. Însă, la cei aproape treisprezece ani ai ei, Tracy alternează nebunește între disprețul de sine și încredere exagerată în propriile puteri. Nu există cale de mijloc.
Începe să numere în minte, ca să-și dea seama cât a trecut. Unu-Mississippi et cetera, până când constată că au trecut zece minute fără să fi văzut Muntele Hunt sau soarele de pe cer.
Abia atunci înțelege Tracy ce-a făcut. Marea greșeală pe care a comis-o.
Se așează – acum e deja prea târziu. A mers prea departe. De fapt, se rătăcise încă de acum un kilometru.
Cu toate astea, se așează pe jos, ascultând în mintea ei vocea acelui supraveghetor care a întâmpinat-o, prima persoană care i-a vorbit când a ajuns aici.
Și începe să strige din răsputeri. p.188
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Bookzone
Alte recenzii de la Liz Moore:
