Grădinile Finzi-Contini este considerat deja un clasic al literaturii italiene, o poveste de dragoste (o dragoste adolescentină, cu fluturi în stomac, cu treceri repetitive de la clipe abisale pline de lacrimi amare la clipe de extaz absolut udate cu stropi de fericire), dar și un roman ce evocă frumusețea și sălbăticia naturii, nevoia de a te pierde într-un colț de rai rupt de agitația și restricțiile orașului, liniștea și pacea pe care doar o gradină luxuriantă, ascunsă de ochi indiscreți ți-o poate oferi, tendința de a te izola, de a te depărta de lume, de a deține în totalitate controlul propriei existențe. Este romanul ce pune pe tapet o epocă încheiată odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, este o evocare melancolică, plină de nostalgie și duioșie a primei iubiri. Naratorul, deși are tendința de a critica retragerea, neimplicarea și pasivitatea familiilor burgheze față de ceea ce se întâmplă în lume, nu se poate abține să nu admire stilul lor rezervat și elitist de viață către care este atras în mod evident.
Comunitatea evreiască din Ferrara, cu sinagogile, ritualurile, tradițiile, dar și imaginea elegiacă a domeniul înconjurat de ziduri al bogatei familii Finzi-Contini sunt readuse la viață de Bassani, care, ajuns absolut întâmplător după câteva decenii în apropierea locului în care a copilărit, reconstituie amintirile ultimilor ani de dinaintea genocidului nazist prin ochii unui tânăr îndrăgostit de tânăra moștenitoare a domeniului, misterioasa și exuberanta Micol, simbol al farmecului feminin.
Povestea are în centru un grup de tineri evrei din Ferrara, în nord-estul Italiei, în anii imediat anteriori celui de-al Doilea Război Mondial pe care legile rasiale adoptate de fasciști îi aduc împreună. Despre această comunitate evreiască adunată fără voie, în care și-a petrecut mare parte din adolescență, Bassani a scris destul de mult. Deși în copilăria lui Giorgio (personajul principal), bogata familie Finzi-Contini trăia parcă în afara societății, în vila de pe imensul lor domeniu (aveau propria sinagogă chiar, iar cei doi copii ai familiei beneficiau de educație privată, primită acasă), persecuțiile și restricțiile fasciste i-au obligat să socializeze cu cei asemeni lor din comunitatea evreiască și astfel micul grup de tineri evrei, excluși din clubul de tenis din Ferrera, ajunge să joace tenis în fiecare zi în grădina Finzi-Contini unde se întâlnesc cu fiica și fiul familiei, Micol și Alberto.
Pentru tânărul Giorgio, Micol și grădina în care a văzut-o prima dată copil fiind, sunt refugiul în care se ascunde de o lume lipsită de culoare, plină de prejudecați și discriminare. În spatele zidurilor din strada Ercole I d’Este va avea senzația că poate fugi de răutatea fasciștilor, visând la dragoste și alergând pe urmele simbolului lui suprem feminin, mult-adorata sa Micol.
Deși relațiile dintre cei doi tineri au un început promițător, la un moment dat pentru Giorgio lucrurile devin frustrante și bulversante din cauza comportamentului indecis și enigmatic al fetei. În ciuda rezervei și discreției obișnuite a familiei, tânărul leagă o relație de prietenie chiar și cu tatăl fetei, profesorul universitar aflat la pensie Finzi-Contini cu care are lungi discuții despre artă, literatură și educație. Urmărim de-a lungul anului 1938, eforturile lui Giorgio de a-și asuma eșecul și de a accepta refuzul venit din partea lui Micol.
Tatăl său are cuvântul final și din partea lui primește încurajarea și explicația care-l vor ajuta să depășească starea de nefericire profundă. În ultima discuție purtată între tată și fiu, un tată îngrijorat de starea fiului și un fiu amar dezamăgit în dragoste, apare acest sfat care mi s-a părut cea mai demnă și frumoasă formă de alint între doi bărbați: În viață, dacă cineva vrea să înțeleagă, să înțeleagă cu adevărat cum stau lucrurile în această lume bizară, trebuie să moară măcar o dată. Așadar, e mai bine să mori tânăr, când cineva are mult timp în față pentru a se ridica și a învia. Să înțelegi când ești bătrân este mult mai rău, știi. Cum s-o faci? Nu mai există timp să începi de la zero. Și generația noastră a făcut atât de multe greșeli.
Grădinile Finzi-Contini este un roman de atmosferă ce te cucerește prin descrierile paradiziace, prin eleganța decorurilor vilei familiei, prin discreția dialogurilor și prin prestanța și rezerva personajelor. Este o carte scrisă cu sensibilitate în ciuda faptului că expune destinul crud al evreilor din Europa din timpul războiului mondial, destin care n-a ținut cont de statut sau categorie socială. Deși nu ți se dezvăluie clar soarta lor, încă de la început suspectezi care le va fi destinul și realizezi că în ciuda încercării lor de a se izola de exterior, de a sta închiși în bula lor sigură, cultă, rafinată, dar ermetică, până și bogata familie Finzi-Contini va fi înghițită de crematoriile lagărelor de concentrare. Naziștii n-au făcut discriminări în ceea ce privește evreii, toți au fost tratați la fel, adică cu bestialitate și cruzime.
Cartea, publicată în 1962, a avut parte și de o ecranizare lansată în 1970 în regia lui Vittorio De Sica și în ciuda faptului că autorul cărții nu a fost de acord cu varianta propusă de regizor în ceea ce privește povestea de dragoste și evoluția ei și a cerut să-i fie retras numele din generic, filmul a cunoscut un real succes (ca și cartea, de altfel) câștigând chiar un Oscar.
Alte recenzii de la Giorgio Bassani:
