Un portret plin de lumină al căsniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.
Hamnet începe tocmai cu personajul eponim al acestei cărți și cu sora sa geamănă care se îmbolnăvește și are simptomele pe care le au cei bolnavi de ciumă. Hamnet încearcă să o caute pe mama sa, pe tatăl lui, pe oricine care i-ar putea ajuta, însă când află că amândoi sunt plecați, el rămâne singurul care poate avea grijă de Judith.
Mama lor este Agnes, o femeie foarte căutată pentru puterea sa de vindecătoare, iar tatăl, după cum puteți ghici este nimeni altul decât Shakespeare, un personaj, însă, care nu este niciodată strigat pe nume, un personaj care deși este mereu numit ca și ”tatăl/fratele/soțul”, este foarte evident că el este întruchiparea celebrului Shakespeare.
În 1590, în vremea în care trăiesc personajele, toată Anglia este lovită de ciuma neagră, o boală de care puțin pot scăpa și, în același timp, o boală care îi poate distruge pe copiii lui Agnes, pe gemenii ei iubiți pe care i-a adus cu greu pe lume în urmă cu unsprezece ani. Privind două perspective narative, Agnes este prezentată în trecut, cât și în prezent, acțiunea rezumându-se în special la personajul ei, la felul în care a ajuns să fie soția celebrului scriitor de piese de teatru, care șa început era un simplu meditator de latină.
Pentru ca pacostea asta, ciuma, să ajungă în Warwickshire, Anglia, în vara lui 1596, este nevoie ca două evenimente să aibă loc în viața a doi oameni diferiți, iar apoi ca acești oameni să se întâlnească.
Prima este un sticlar de pe Insula Murano, din principatul Veneției; a doua este un mus de pe o nava comercială care navighează către Alexandria într-o dimineață neobișnuit de caldă pentru acest anotimp, cu un vânt dinspre rasarit.
În trecut, ei se mută în Stratford-upon-Avon și totul se schimbă în viețile lor. Pe rând Susana, Judith și Hamnet apar în familia lor și o completează. Deși Agnes se trage dintr-o familie răutăcioasă și ostilă, ceea ce își construiește alături de soțul ei este opusul a tot ce a trăit ea în copilărie.
Ficțiune și realitatea, cele două se îmbină și conturează firul acțiunii lui Hamnet, însă după multe povești, în prezent, ceva sfâșietor se întâmplă, căci Hamnet urmează destinul celebrului Hamlet. După ce își pierd fiul, tatăl lui Hamnet scrie o tragedie, iar Agnes știe că trebuie să facă orice pentru a vedea această piesă, așa că pleacă la Londra, la teatru, gata să fie zdrobită de ceea ce urma să vadă.
Nu pot spune că am adorat Hamlet atunci când am citit-o, pentru că eu am fost mai mult fana piesei Othello, oricât de tristă sau de morbidă ar fi, căci de obicei, tragediile sfârșesc prin a-mi aminti că nu mi-aș fi dorit tocmai să citesc o tragedie, iar asta pentru că sunt mult prea triste și ne arată mult prea multă trădare.
În mod înduioșător, aceasta este o poveste despre cum doi părinți și-au revăzut copilul mort, despre cum tatăl a învățat un actor să se comporte ca fiul său și despre cum un simplu băiat a dat numele unei piese de succes. Scriitoarea a încercat să cât mai mult să caute aspectele veridice ale poveștii celebrului băiat și a vieții acestuia alături de părinții, de familia sa.
Când regele i se adresează cu ,,Hamlet, fiule”, cuvintele nu o surprind. Sigur că el este. Sigur că da. Cine altcineva sa fie? Si-a cautat fiul peste tot, fară incetare în acesti ultimi patru am, și iată-l acum.
EI este. Nu este el. EI este. Nu este el. Gândul se clatină ca un ciocan în mintea ei. Fiul ei, Hamnet sau Hamlet, este mort, ingropat în cimitir. A murit când era copil. Acum din el au mai rămas doar oasele albe, golașe, într-un mormânt. Și totusi acesta este el, ajuns aproape bărbat, asa cum ar fi acum, dacă ar fi trait, pe scenă, mergand cu mersul fiului ei, vorbind cu vocea fiului ei, rostind cuvinte scrise pentru el de tatăl fiului ei.
Hamnet este o poveste tristă, dar în același timp, este fascinantă, în special pentru cei care au citit piesele lui Shakespeare și cu atât mai mult pentru cei care le-au îndrăgit cu adevărat. Găsesc de multe ori fascinante poveștile a căror acțiune are loc cu mult timp în urmă, iar anii 1500 par a fi destul de îndepărtați de prezentul nostru, ceea ce face ca viața din aceste povești să fie atât de diferită de cea pe care o trăim noi acum.
Maggie O’Farrell a reușit să creeze o operă ficțională, însă care seamănă atât de mult cu realitatea și care ne duce cu gândul la viață, la artă, la dorința de a cunoaște mai multe despre scriitorul care se află în spatele pieselor de succes și care își păstrează renumele până în ziua de azi.
Alte recenzii de la Maggie O'Farrell:
