Recenzie ”House of Hollow” de Krystal Sutherland

de | iun. 17, 2021 | Ficțiune, Horror și Thriller, Literatură Contemporană, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Am fost convinsă că va fi dragoste la prima vedere, probabil impulsionată de coperta extraordinară și de ratingul fabulos de pe Goodreads, dar ceva nu s-a legat între noi.

Poate că totul mi s-ar fi părut mai interesant dacă autoarea alegea să meargă pe fantasy, în loc să îmi ofere o realitate înecată în realism magic. Mi s-a părut exagerat, poate și din cauza detaliilor sinistre și respingătoare. Dar, recunosc, că marea dezmagire a fost finalul. Deschis și cu o morală îndoielnică. O altă nemulțumire a fost tergiversarea dezvăluirii evenimentului care a declanșat povestea, am fost nevoită să citesc aproape jumătate de carte ca să aflu ceva despre tragedia petrecută în trecut și chiar și atunci doar niște firimituri mi-au fost aruncate. Frustrant, deoarece ești atât de nerăbdător să înțelegi cu ce anume ai de-a face încât îți pierzi răbdarea și treci ca gâsca prin apă. Iar după jumătatea cărții, finalul a fost mult prea previzibil, atât de previzibil încât am tot așteptat o răsturnare de situație care, din păcate, n-a apărut. A fost totuși o ușurare faptul că ritmul a crescut simțitor spre final.

Dar să o luăm cu începutul. Datele problemei: trei surori și o tragedie. Urmările: o schimbare totală în aspectul fizic și comportamentul acestora la revenirea în casa părintească și o ruptură familială. Consecințele: un tată sinucigaș și o mamă paranoică, două surori plecate de acasă, una rămasă în urmă sub ochiul vigilent al mamei.

În linii mari, copile fiind, cele trei surori dispar de sub ochii părinților și sunt de negăsit până reapar după o lună fără amintiri și fără a putea da explicații cu privire la ceea ce li s-a întâmplat. Problema este că odată revenite, încep să apară schimbările, atât fizice, cât și psihice. Fetele brunete cu ochii albaștri devin blonde platinate (de fapt părul e chiar alb) cu ochi negri, capabile să farmece și să îngrozească pe oricine le stă în cale.

Nu prea știi ce să crezi inițial, iar personajele sunt destul de grotesc schițate. O foame teribilă și continuă ce nu poate fi potolită, un parfum natural ce implică arome de flori și putregai, gesturi extreme ca mușcături, sânge îngurgitat și vomă cât cuprinde; corpuri mutilate și putrezite, uși care duc nicăieri. Și peste toate aceste mici impedimente, o frumusețe fizică nepământeană, care pe mine m-a cam îngrețoșat.

I am the thing in the dark.

Succes fantastic, comportament rebel, manipulare a minții, teribilism, încredere exagerată în sine, sub aceste auspicii facem cunoștință cu surorile Hollow și bullyingul lor asupra oamenilor cu care vin în contact, voit sau nevoit.

Nothing in her life had ever been neat or ordered. She slammed through the world, a tornado in the form of a girl, and left a trail of destruction behind her.

Nu mi-au plăcut personajele principale și cred că din cauza detaliilor dezgustătoare, în principal, dar nici nu mi s-au părut foarte bine conturate. Știu că erau frumoase și crude și mi s-a repetat acest lucru la nesfârșit, deși l-am înțeles de prima dată. Și romance-ul amestecat mi-a lăsat un gust amar. Mi s-a părut că personajul masculin a avut țintă în frunte de victimă clară de la prima apariție și, ca să fiu sinceră până la capăt, nu i-am văzut rostul în poveste. Mi-a plăcut mama, în schimb. Cred că, având în vedere circumstanțele, comportamentul ei a fost admirabil, chiar dacă poate părea aproape imposibil de explicat ce a determinat-o să ia unele decizii.

Cheia cărții e probabil relația dintre cele trei surori. E construită ca un fel de legătură indestructibilă, o legătură care transcende gândirea rațională, logica, convingerile, dorințele, o legătură de sânge, gemelară, telepatică și animală. Îți dă senzația că cele trei surori trăiesc trei vieți paralele și întrepătrunse în același timp, schimbându-și oricând papucii între ele, beneficiind de un sistem interior care le permite să se localizeze una pe cealaltă oricând și oriunde. Senzația e ciudată, e o violare brutală a intimității, e ca și cum te-ai afla în același pat cu alte trei-patru persoane în același timp. Fizic în altă parte, dar psihic participând cu toate simțurile. Brrr!!!

Tărâmul desprins de realitate, un univers alternativ agățat între lumi redat ca imponderabil, static și mobil în același timp, ce presupune o aclimatizare incredibil de dificilă, dar și imposibilitatea de a fi părăsit, a reprezentat o contradicție ușor frustrantă deoarece pe cât de greu pare de atins la început, pe atât de accesibil devine pe parcurs.

Atmosfera este sinistră, apăsătoare, aproape vizualizezi peisajul dezolant și putred, dar pare un scenariu clădit pe repede înainte, cu multe detalii repugnante care parcă se adresează unei plaje de cititori foarte tineri, o imagine a unei lumi cu care ai putea speria copiii obraznici. Întunecat, straniu, dar totuși ușor confuz și cu o simbolistică cam bizară și greu digerabilă. Florile acelea ce creșteau sub piele îmi dădeau o senzație de mâncărime și de neliniște și, totodată, îmi îngreunau asocierea lor cu statutul de frumusețe ireală. Contradictoriu și absurd.

Apoi este pericolul iminent care planează asupra surorilor, pe care îl tot aștepți să lovească din clipă în clipă, dar totuși habar n-ai de unde, de ce și cum va lovi.

Sunt aproape sigură că povestea o să prindă la cititorii români. De fapt, aș fi surprinsă să nu prindă. Din păcate, modul de expunere și finalul n-au reușit să mă convingă. Cu toate că știu cam ce fel de final alege autoarea pentru cărțile ei, și că de obicei iese din tipar și din sfera așteptărilor, acesta nu m-a satisfăcut. Nu-s o romantică incurabilă, dar îmi place să cred că în viață totul se plătește. Și binele și răul. Ceea ce în cartea asta nu se întâmplă.

 

Titlu: HOUSE OF HOLLOW
Autor: Krystal Sutherland
An apariție : 2021
Editura: HOT KEY BOOKS
Nr. Pagini: 304
Limba: Engleză
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 6.5 / 10
Vizualizari recenzie: 4737

Alte recenzii de la Krystal Sutherland:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

5 1 vote
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 4 luni, 15 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments