Mulți dintre cei care au ani buni în spate de lectură îmi vor da dreptate, nouă nu ne place când cartea este super-mega-interesantă, și domnul autor ne lasă să inventăm sfârșitul.
Domnul Ciocan, eu nu sunt scriitoare, eu mai vreau, vreau o continuare, vreau un deznodământ. Știți foarte bine ce înseamnă insomnie de la faptul că ai terminat o carte fără un final închegat, ori am concediat noi finalurile clare în ultimul timp?
Cert este un lucru – cartea este un mustread. Eu o pun la categorie – distopie basarabeană, care m-a făcut să-mi fie frică de o asemenea posibilitate, de un asemenea viitor. Or, utopia este o imposibilitate dulce, antipodul său este pe cât se poate de real și de îndeplinit. De aceea, așa cum au reacționat nebunii din carte, eu mă alătur acelor înspăimântați, fricoși și nechibzuiți. Cum zice marele Urschi: Să-ți dăie-n cap așa ceva!
Proaspătul absolvent Marcel și domnul Turturică sunt personajele principale ale acestui masterpiece. Ambii trăiesc în Republica Moldova, primul abia revenit de la universitatea de filologie din Brașov, în 1995, iar al doilea este un profesor de limbă latină, trezit într-o zi de iulie, 2020, de ocupația transnistreană. Cine este închipuirea și creația cui, o să vă dați seama cam pe la jumătatea cărții, până atunci vreau doar să vă spun câte ceva despre impresiile lăsate de stilul domnului autor. Să vedeți și voi cât de bine „desenează” al nostru autor, societatea moldavă, zici că e Henri Fantin-Latour, detalii perfecte.
Iulian Ciocan este un reprezentant evident al contemporanilor basarabeni. Scrisul, pe alocuri laconic – îmbogățit cu sarcasm, prin altele – pline de speranță și suflet, lipsit de dulceața zaharată care te-ar putea respinge, m-a făcut să râd de puzderia de situații atât de familiare, care sunt în același timp dureroase, logica unor evenimente fiind atât de posibilă și reală, încât aveam fiori reci pe spinare dansând în ritmuri alerte. Nu, nu, nu, ducă-se pe pustii.
Cartea m-a bucurat prin trimiterile diferite ca: Bradbury, Kafka, chiar și același Machiavelli își are locul printre rândurile acestei lecturi, unde similitudinea în idee a fost una de „vis”, însă necesară. 5 din 5 pentru subiect, stil, atenție la detalii, consecvență și elogiu cărților din același ritm cardiac.
P.S. eu vreau continuare!
