Recenzie „Iar dimineața vor veni rușii” de Iulian Ciocan

de | iul. 25, 2021 | Beletristică, Ficțiune, Istorie, Literatură Contemporană, Literatura Română, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Mulți dintre cei care au ani buni în spate de lectură îmi vor da dreptate, nouă nu ne place când cartea este super-mega-interesantă, și domnul autor ne lasă să inventăm sfârșitul.

Domnul Ciocan, eu nu sunt scriitoare, eu mai vreau, vreau o continuare, vreau un deznodământ. Știți foarte bine ce înseamnă insomnie de la faptul că ai terminat o carte fără un final închegat, ori am concediat noi finalurile clare în ultimul timp?

Cert este un lucru – cartea este un mustread. Eu o pun la categorie – distopie basarabeană, care m-a făcut să-mi fie frică de o asemenea posibilitate, de un asemenea viitor. Or, utopia este o imposibilitate dulce, antipodul său este pe cât se poate de real și de îndeplinit. De aceea, așa cum au reacționat nebunii din carte, eu mă alătur acelor înspăimântați, fricoși și nechibzuiți. Cum zice marele Urschi: Să-ți dăie-n cap așa ceva!

Proaspătul absolvent Marcel și domnul Turturică sunt personajele principale ale acestui masterpiece. Ambii trăiesc în Republica Moldova, primul abia revenit de la universitatea de filologie din Brașov, în 1995, iar al doilea este un profesor de limbă latină, trezit într-o zi de iulie, 2020, de ocupația transnistreană. Cine este închipuirea și creația cui, o să vă dați seama cam pe la jumătatea cărții, până atunci vreau doar să vă spun câte ceva despre impresiile lăsate de stilul domnului autor. Să vedeți și voi cât de bine „desenează” al nostru autor, societatea moldavă, zici că e Henri Fantin-Latour, detalii perfecte.

Iulian Ciocan este un reprezentant evident al contemporanilor basarabeni. Scrisul, pe alocuri laconic – îmbogățit cu sarcasm, prin altele – pline de speranță și suflet, lipsit de dulceața zaharată care te-ar putea respinge, m-a făcut să râd de puzderia de situații atât de familiare, care sunt în același timp dureroase, logica unor evenimente fiind atât de posibilă și reală, încât aveam fiori reci pe spinare dansând în ritmuri alerte. Nu, nu, nu, ducă-se pe pustii.

Cartea m-a bucurat prin trimiterile diferite ca: Bradbury, Kafka, chiar și același Machiavelli își are locul printre rândurile acestei lecturi, unde similitudinea în idee a fost una de „vis”, însă necesară. 5 din 5 pentru subiect, stil, atenție la detalii, consecvență și elogiu cărților din același ritm cardiac.

P.S. eu vreau continuare!

Titlu: IAR DIMINEAȚA VOR VENI RUȘII
Autor: Iulian Ciocan
An apariție : 2015
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1788

Alte recenzii de la Iulian Ciocan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Stella Popa este redactor Booknation.ro de 5 ani, 4 luni, 19 zile și a scris până acum 168 articole. Se află pe poziția 7 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Stella Popa aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments