Liane Moariary este una dintre cele mai talentate scriitoare contemporane și o spun după ce am citit șapte cărți semnate de ea. Dacă prima mea „întâlnire” cu ea a fost Am uitat să fim fericiți, următoarea a fost Marile minciuni nevinovate, unde am descoperit o autoare cu totul diferită. Iar cu Secretul soțului m-a făcut să o îndrăgesc și mai mult.
De data aceasta, cea mai nouă carte apărută în România, Idila hipnotizatoarei, m-a ținut în suspans de la început și până la final. Nu este un thriller psihologic, însă are acel dar de a te face să nu o poți lăsa din mână.
Personajul principal este Ellen O’Farrell și practică hipnoza în cabinetul ei special amenajat din casa moștenită de la bunica ei, care se află la malul mării. Deși viața ei profesională merge foarte bine, nu se poate spune același lucru despre cea amoroasă. În același timp, acceptă situația, dar nu ar spune nu unei relații de lungă durată.
Atunci când îl cunoaște pe Patrick, Ellen este atrasă imediat de el. Este singur, are un job și este atrăgător. Are un băiețel din prima lui căsnicie cu soția care a murit din cauza unei boli incurabile. Totul pare perfect, însă Patrick îi dezvăluie un lucru pe care Ellen îl găsește interesant: Saskia, fosta lui iubită, îl urmărește peste tot. De fapt, îl hărțuiește. Își face apariția acolo unde este și el, îi scrie SMS-uri și se asigură că nu a uitat-o. Ellen este fascinată de faptul că are o relație cu cineva atât de dorit de o femeie și chiar ar vrea să o întâlnească.
Doar că întâlnirea dintre Ellen și Saskia a avut deja loc, numai că protagonista nu știe acest lucru.
Ellen nu știe că una dintre pacientele ei din cabinetul de hipnoterapie este chiar Saskia, „camuflată” sub numele Deborah. Patrick și Ellen se îndrăgostesc unul de celălalt și par fericiți, însă faptul că fosta lui iubită este în peisaj nu le dă liniștea de care au nevoie. Iar această hărțuire poate rea situații destul de periculoase atunci când este dusă la extrem, când nu lași pe cineva să-și vadă de viață, dar nici nu o poți trăi pe a ta.
„Nu poate. Nu mă poate șterge pur și simplu din toate amintirile lui și să mă înlocuiască cu altă femeie. (…) Trebuia să fiu acolo. Trebuia ca el să știe că și eu sunt acolo. Eu voi fi întotdeauna acolo.”
Interesant este că romanul este narat din dublă perspectivă: cea a autoarei, obiectivă, la persoana a III-a, dar și cea a Saskiei, la persoana I. Atunci când citești această carte prin ochii hărțuitoarei, nu ai cum să o urăști atât de tare. Da, este enervantă și nu ar trebui să fie atât de obsedată de fostul iubit încât să nu-l lase să fie fericit alături de actuala parteneră.
Cu toate acestea, nu există scuză pentru comportamentul Saskiei.
„– Ea nu va pleca niciodată, zise Patrick. Dacă te căsătorești cu mine, va trebui să accepți că ea face parte din pachet. Fiul meu. Maică-mea. Taică-meu. Fratele meu. Hărțuitoarea mea.”
Idila hipnotizatoarei nu are acea răsturnare de situație care se regăsește în cele mai multe dintre romanele autoarei. De fapt, nu se întâmplă nimic ieșit din comun, dar romanul este foarte bine scris, cu umor și ironie, așa cum este stilul lui Moriarty. Cartea abordează niște subiecte interesante, cum ar fi hărțuirea și familia, iar lipsa unui plot twist extrem nu face ca lectura să fie plictisitoare, ci din contră. De fapt, sunt momente care te țin în suspans și vrei să afli cu orice preț ce se întâmplă mai departe.
Liane Moriarty a ajuns să facă parte din topul autoarelor mele preferate și are de ce. Până în acest moment, șapte cărți semnate de ea au fost traduse la noi, dar aștept să mai apară și să scrie altele, pentru că, în mod evident, are talent. Există și elemente de thriller psihologic în unele dintre scrierile ei, cum ar fi Marile minciuni nevinovate sau Secretul soțului. Recomand cu căldură cărțile ei, cu siguranță nu vor dezamăgi!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Liane Moriarty:
