Recenzie „Îngeri și demoni” de Dan Brown

de | apr. 27, 2017 | Istorie, Mister, Mister, Recenzii cărți

Lumea este un imens teatru care oferă pe scena sa trei spectacole: ADEVĂRUL- lucitor ca razele soarelui-, RĂZBUNAREA – mai tăioasă decât toporul-, și ultima reprezentație, TAINA – mai duioasă decât ceara caldă.

Decorul și luminile rămân aceleași, însă actorii și figuranții sunt diferiți, lucru datorat istoriei.

Ea ne-a adus până în punctul de a combina ultimele două spectacole într-unul singur sub numele de ,,Era conspirațiilor”. Paradoxal lucru, nu?! Absurd, chiar, dacă stai să te gândești la faptul că trebuie să fii spectator, ocupând mereu același loc și vizionând aceeași piesă formată din zvonuri paranoice ce acoperă toate aspectele vieții publice, dar nu și pe cele ale secretelor monumentale ce aparțin regalităților sau mediatorilor dintre îngeri și demoni.

Altfel spus, există o conspirație care face ca toate celelalte să pară un joc de copii. Și, pornind de la această premisă, autorul american de thrillere detective, Dan Brown, se folosește de trei elemente – o societate secretă, o armă mortală, o țintă neobișnuită – pentru a demonstra cea din urmă explicație în romanul său, „Îngeri și demoni”.

Robert Langdon, specialist celebru de la Harvard, este chemat de urgență în Elveția pentru a examina cadavrul lui Leonardo Vetra, pe al cărui piept a fost ars cu fierul un simbol ciudat. Ceea ce descoperă este uluitor, o străveche organizație – Iluminati – a declanșat o diabolică vendetă împotriva Bisericii Catolice.

Cele mai sumbre temeri ale lui Langdon se confirmă în seara în care are loc Conclavul de la Vatican, când află că Iluminati au plasat o bombă chiar în inima Cătății Vaticanului. Cu ajutorul Vittoriei Vetra, o misterioasă cercetătoare, pornește într-o cursă frenetică pentru a descoperi amplasamentul bombei și salvarea Vaticanului. Căutările îi vor purta pe cei doi oameni de știință prin cripte pecetluite de secole, prin catacombe pline de primejdii și prin catedrale părăsite, până în cel mai periculos loc de pe Pământ: ascunzătoarea de mult uitată a ordinului Iluminati.

Așadar, puteam spune că ,,era” sau ,,lumea” conspirațiilor se împarte atât în îngeri, cât și în demoni.

Titlu: ÎNGERI ȘI DEMONI
Autor: Dan Brown
An apariție : 2000
Editura: RAO
Nr. Pagini: 570
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2807

Alte recenzii de la Dan Brown:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Ana-Alexandra Uță a fost redactor Booknation.ro și a scris 10 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana-Alexandra Uță aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments