Am decis să încep recenzia de azi cu o întrebare retorică (cel puțin așa mi se pare mie) și anume, cât de actuală mai poate fi o carte scrisă acum o sută și ceva ani ? Ne-am schimbat noi, omenirea atât de mult incât să nu ne mai recunoaștem atunci când citim literatură scrisă oriunde pe glob, acum o sută de ani ?!? Unii ar spune că da, unii poate ar spune că nu sau poate unii ar răspunde parafrazîndu-l pe Caragiale s-a schimbat pe ici, pe colo în punctele esențiale.
Insula pinguinilor este o carte scrisă acum o sută de ani, mai exact in anul 1908 de către Anatole France cu siguranță foarte cunoscut iubitorilor de literatură franceză și poate și acelora dintre voi care v-ați apucat de citit în viața asta autorii care de-a lungul timpului au luat Premiul Nobel pentru Literatură. Autorul Insulei pinguinilor este și el intr-adevăr posesorul unei astfel de distincții dar și a unui nume adevărat, pentru că Anatole France este un pseudonim, acesta fiind Anatole Francois Thibault.
Insula pinguinilor este o satiră la superlativ a societății franceze din timpul său dar și a întregii situații politice și economice care a marcat în secolul XIX Europa Occidentală. Scrisă cu foarte multă ironie sănătoasă și mult umor cartea ridiculizează superstițiile populare și fetișurile religioase din toate timpurile. Și toate astea se vor întâmpla după ce un călugăr cu personalitate de sfânt intr-un exces de zel se va rătăci cu ajutorul diavolului bineîțeles, pe o insulă populată de o comunitate de pinguini. Călugărul Mael îi va confunda pe acești pinguini cu niște păgâni ce trebuie creștinați. După o mare ședință în ceruri la care vor participa toți sfinții de toate gradele și rangurile prezidați de Dumnezeu, vor lua decizia că și pinguini pot fi botezați și astfel le va dărui pinguinilor suflet și ei vor deveni oameni. Putem numi partea aceasta de început un fel de geneză de la care va porni apoi descrierea mai mult sau mai puțin amănunțită a întregii istorii a neamului de pinguini.
Anatole France îi va purta pe acești pinguini prin toată istoria omenirii, în special a Franței prin epocă medievală, Renașterea și epoca modernă tehnologică plus decăderea neamului de pinguini datorită supraconsumului de obiecte și produse de care de fapt pinguinii nu au nevoie, a poluării și a ratei mari de sinucideri (vă sună cunoscut ?!).
Alegorica trecere în revistă a celor mai importante momente politice- războaiele dintre catolici și reformați, afacerea Dreyfus, atitudinea față de evrei, evenimente economice cum ar fi apariția codului civil francez și impunerea impozitului pe venit, dar și apariția diplomației cu toate subterfugiile și personalitățile ei pot ameți un pic cititorul.
În plus veți zâmbi cu siguranță citind părțile în care se face referire la creatura cea mai plină de vicleșug dintre toate femeia, care așa cum vor descoperi și pinguinii creștinați, este creată precum o capcană menită să îi facă pe bieții bărbați să cadă în ea.
Finalul cărții poate fi considerat o prezicere făcută de Anatole France prin intermediul personajelor sale pentru generațiile viitoare de pinguini-oameni care își „vor construi case tot mai înalte cu 30-40 de etaje, sedii bancare și alte societăți iar în pămînt vor săpa și mai multe tuneluri și în orașul uriaș vor ajunge să robotească peste 15mil. de oameni[..] îngâmfați și lacomi.”
Alte recenzii de la Anatole France:
