Recenzie Thais de Anatole France

de | feb. 10, 2015 | Literatura Universală, Recenzii cărți, Romantism

Această carte marca Anatole France tratează legenda controversatei Sfinte Thais din Egipt.

Totul începe când Pafnutie, un călugăr sihastru care trăiește într-o armonie deplină cu Dumnezeu, astfel încât șacalii și alte creaturi ale diavolului se temeau să treacă pragul casei sale, o visează pe curtezana Thais.

Convins că aceasta este voința Domnului, decide să pornească în calea ei spre a o aduce pe drumul cel bun, trăind după legile lui Dumnezeu. Pafnutie o cunoscuse pe Thais și faima care o înconjura, în tinerețe și rămăsese marcat de frumusețea fără de seamăn a acesteia. Ajuns în Alexandria- orașul în care trăia Thais- îi cere bunului său prieten Nicias bani și haine scumpe pentru a putea intra în casa Thaisei. Cu toate că Nicias îl ajută, Pafnutie îl disprețuiește când află că și el avusese legături romantice cu vestita curtezană.

Capitolul intitulat Papirus oferă o perspectivă înduioșătoare asupra vieții Thaisei. Respinsă de un tată indiferent și maltratată de mama avară, aceasta găsește refugiul în sufletul blând și protector al unui  sclav creștin care, considerând-o fiica lui de suflet, îi vorbește despre Dumnezeu și o botează pe mica Thais. Ahmes moare curând asemeni unui martir, acesta fiind un creștin devotat care suportă asupririle conducerii romane ale vremii.

Thais rămâne singură iar o bătrână profită de tristețea și rătăcirea ei pentru a o învăța arta dansului, astfel încât aceasta ajunge să facă averi considerabile pe urma frumuseții fetei. Curtezana își întâlnește și prima iubire adevărată care îi lasă totuși, un gol în suflet. Pierzându- și speranța de a găsi iubirea, aceasta participă la spectacole de teatru unde impresionează prin talentul ei, dobândind imense averi și faimă.

Pafnutie o convinge în scurt timp pe curtezană să își ardă bogățiile pământești și să aleagă modestia, blândețea. Cei doi pornesc spre o mănăstire pentru fete unde Thais este primită cu căldură de celelalte surori ale sale.

Convins că și-a îndeplinit misiunea, Pafnutie se întoarce în satul său pentru a- și găsi casa inundată de spirite rele, diavolești. O visează pe Thais și îi contemplă în vise frumusețea. Pentru a redobândi puritatea și credința de odinioară, răspunde unui alt vis. Târziu află că acesta aparținea forțelor malefice și confuzul Pafnutie își pierde încetul cu încetul speranța în El. În această vreme, curtezana plătește pentru păcătele ei și urmează fericită calea pe care Pafnutie i-a arătat-o.

Călugărul află într-un târziu că Thais este pe moarte iar atunci… înnebunește. Realizează că Dumnezeul și credința îmbrățișate de el i-au închis calea spre fericirea adevărată, fericire existentă numai în brațele Thaisei.

Titlu: THAIS
Autor: Anatole France
An apariție : 1991
Editura: SIGNAIA
Nr. Pagini: 222
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4585

Alte recenzii de la Anatole France:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Denisa Mona a fost redactor Booknation.ro și a scris 47 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Denisa Mona aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
read with Adelina

So proud of you! :*