Și iar libertatea i se păru apăsătoare. I se părea că rămâne singur. (pag.53)
Cele 28 de povestiri din volumul Întâlnire târzie, semnat Nicolae Velea (n.13 apr.1936 Cepari, Arges – d.31 ian. 1987, Bucuresti) abordează subiecte diverse.
Titluri precum În treacăt, Răgaz întins, Zbor jos, Poarta, Noapte și altele ne poartă printre tulburător și amuzant, ieri și azi, oameni și locuri – toate, secvențe ivite fulgurant, sugerând starea, după care dispar, pentru a face loc altor emoții, altor întrebări, altor destine.
În mediul rural se petrec de ceva timp schimbări majore. Colectivizarea a venit peste oameni, iar ei se află în profundul proces al tranziției. Pământul nu mai reprezintă reperul absolut, ci mai degrabă noutățile: mașini, ochelari, funcții mărunte – tocate în imensul aparat care se cheamă partidul.
Personajele, oameni ai satelor, sunt golite de conținut, iar până la instalarea în altă matcă, au vreme – și resurse – pentru a observa particularitățile naturii, ale propriului trup fizic, dar, mai ales, aplecare către resorturile interne.
Preluând lumea sătească de la un colos ca Marin Preda, scriitorul Nicolae Velea nu o mai păstrează însă doar între granițele tradiționale.
Cu În treacăt pătrundem abrupt în lectura volumului. Titlul, care spune, în linii mari, povestea dintre Adina și Duminică, desfășoară chiar de la început una din mărcile constante ale scriiturii: sugestia, semnificația.
În pragul vârstei de 20 de ani, Duminică se gândește că e prea tânăr, că mai are încă mult din viață în față, până să se înhame la indeleticiri serioase, majore.
De aceea, surprins de intensitatea sentimentului pentru Adina și de disponibilitatea ei, se pune pe farse. Căci doar, nu-i așa, “prea trăise iute” și, de la amvonul vârstei de 20 de ani, mai e încă atâta vreme pentru jocuri și glume…
Zbor jos ne invită să luăm parte la schimbările prin care trece copilul Andrei Prundaru. După ce, multă vreme, sentimentul că defilează în fața oamenilor ca o carte deschisă îl chinuise până la epuizare, Andrei începe să observe contrariul. Că să se convingă, stabilește niște teste. Dar, deși o victorie pe moment, libertatea de a putea alege doar el cum și cât să-l cunoască oamenii, ajunge să-l sperie.
Iar această stare surprinsă, reacția individului în fața unui ocean de libertăți, din care doar el poate alege, este una dintre cele care mi-au plăcut în mod deosebit în carte.
Răgaz întins, Poarta, Ochelari cu împrumut – ne invită tot în lumea copilăriei. Dar ele nu spun povești idilice, despre copilași gingași. Copiii satelor din Întâlnire târzie sunt mai degrabă adulți la scară mică, căci ei observă și conștientizează într-o lumina profundă, aparte.
Întâlnire târzie, povestirea care dă titlul volumului, tratează problema complicată a nesiguranței, altoită strâmb cu gura lumii și ambițiile părintești. Pavel și Fica, pasuiti să-și guste mulțumirea de cuplu numai puțin, cad victime sigure, iar cuplul se destramă.
Mielu și Olina – Pârâul – surprinde secvența inocenței adolescentine, peste care însă adulții trantesc nepăsători și nemiloși bocancul obiceiurilor. Tinerii, nedesteptati încă de vocea lăuntrică a dorinței, sunt împinși de părinți să urmeze legea firii: trup, căsătorie, naștere. Dar, începută prost,” relația “ sfârșește și mai prost.
Ce urmează? Aflați, desigur, parcurgând cartea. Citiți!
NOTĂ: 8 / 10
Alte recenzii de la Nicolae Velea:
