Care-i om și care-i câine?
Asta e întrebarea care-ți vine în minte inevitabil când citești povești despre sclavie.
Dar când principiile și confortul social primează în fața dragostei, umanității și a empatiei, răspunsul nu-i greu de dat.
Povestea este spusă din perspectiva sclavei Hatty și a stăpânei de sclavi, Sarah. Primul contact dintre cele două intervine în momentul în care familia lui Sarah hotărăște că este timpul ca aceasta să primească în dar prima ei sclavă. Între Hatty, Pacostea, și Sarah se leagă o relație care, traversând de-a lungul timpului stadii foarte diferite, ajunge să depășească granițele prieteniei. Această legătură o transformă pe Sarah într-o luptătoare pentru abolirea sclaviei, dar și pentru drepturile femeii într-o societate intolerantă și rigidă. Se metamorfozează într-un etalon pentru sora ei mai mică, Nina și împreună riscă tot pentru a-și atinge visurile. Își creează propriul set de norme și valori, îndepărtându-se de familie și de gândirea închistată a acesteia, se maturizează și crește independentă și hotărâtă. Ambele personaje sunt femei puternice care învață să se aprecieze și să nu se lase doborâte de mentalitatea și prejudecățile acelei vremi.
Deși familia lui Sarah nu era chiar crudă în relația cu sclavii, existau multe reguli impuse ce îngrădeau libertatea sau emanciparea acestora, și, în unele cazuri, și abuzuri fizice care ajută la portretizarea situației realist și coerent.
E foarte interesant modul în care este redată nevoia de libertate a sclavilor, mai ales în cazul mamei lui Hatty, prin acțiuni de rebeliune, de sfidare, câteodată copilărești și malițioase, dar atent gândite și puse în scenă.
Sclavul trebuie să fie asemenea Duhului Sfânt: nevăzut, neauzit, dar mereu prin preajmă, gata de muncă.
Mi-a făcut mare plăcere să citesc nota de sfârșit a autoarei în care ne informează că Sarah și Nina au fost persoane reale și printre primele femei ce au luptat pentru abolirea sclaviei și egalitatea dintre sexe. Femei născute în Sud, în Charleston, unde sclavia era la fel de naturală și normală ca respirația, educate în spiritul vremii când un negru cântărea doar trei cincimi dintr-o persoană liberă, când a compara un negru cu un alb echivala cu a compara un om cu un înger. Ceea ce-mi pare mai trist decât orânduirea greșită a vremii e că se pare că femeile erau mai învrăjbite și mai aspre decât bărbații, convinse de statutul lor superior și împărțind cu „dărnicie” pedepse nejustificate. Aceste doamne pioase și delicate, crema societății sudiste se transformau în adevărați Cerberi pe plantațiile si conacele pe care le administrau, mânate de așteptările unor bărbați lacomi și snobi.
Și chiar dacă aș cunoaste toate tainele și toata știința, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.
Două surori și două sclave, povești ce se împletesc, inimi ce se recunosc, relații ce depășesc ideea de prietenie, aspirații frânte de gândirea vremii, caractere ce nu pot fi supuse, ce-și urlă neîncetat dreptul la libertate și la propria bucățică de cer, femei cu trup de sclav, dar minte liberă și femei cu trupul liber dar mintea închistată de prejudecăți.
Fiecare om e vinovat pentru tot binele pe care nu l-a înfăptuit.
Alte recenzii de la Sue Monk Kidd:
