Cine crede că timpul vindecă totul nu a avut niciodată parte de răni profunde.
Jumătate de viață prezintă viața a 5 colege de internat în doua planuri anul 1950 cand aveau 14 ani și erau la internatul unei mănăstiri și anul 1981 când se reîntâlnesc și își povestesc trecutul…
Viața e un risc, ca o revărsare de ape. Există oameni care merg întotdeauna bine mersi pe mal, contemplând ravagiile din viețile altora, și alții care cad în apă și sunt luați de curent. Unii nu scapă întregi. Alții cad se scufundă, se rostogolesc de trei sau patru ori în noroiul de la fund și, în cele din urmă, reușesc să se agațe de ceva ivit în cale. Sau de cineva. Ies de acolo și, pentru tot restul vieții, pot povesti experiența de a se fi tăvălit în mocirlă.
O poveste minunată cu suișuri și coborâșuri, cu decizii bune și mai puțin bune, cu sinceritate și asumare din partea unora, cu descoperiri dureroase sau fericite despre această perioadă în care nu au mai păstrat legătură.
Olga, Marta, Nina, Lolita și Julia joacă un joc în internat: Adevăr sau provocare, un joc care Juliei îi schimbă radical viața. După 30 de ani cele patru vor juca un alt joc de data asta așteptând-o pe Julia, un joc care le va face să-și rememoreze viața, să își asume sau nu faptele, să vadă unde și cum au ajuns și dacă au fost fericite sau nu, dacă vor schimba ceva de acum încolo pentru a fi.
– Dragostea veșnică ține șapte ani .
– Și pe urmă?
– Pe urmă nu mai privești persoana iubită prin lentila deformată a dragostei și trebuie să cauți altă iubire – veșnică, desigur. Sau un magician bun, care să-ți țină de urât cât timp aștepți, deși mereu vei sfârși prin a-i vedea trucurile.
O carte care m-a ținut captivă până la ultima pagină, care mi-a stârnit interesul. Care Santos scrie atât de frumos, conturează niște personaje atât de reale.
Iertarea e absurdă, pentru că nu apare decât atunci când nu se poate face dreptate, pentru că nimeni nu poate ( ori probabil nu vrea) să te despăgubească.”
Lectură plăcută !!!