Nu prea am fost de acord cu două segmente ale literaturii: literatura motivațională și cea diaristă. Mărturisesc că gustul pentru citirea jurnalelor de scriitori mi-a fost deschisă de cel al lui Cesare Pavese, pe care l-am citit cu foarte mult timp în urmă.
Am luat cartea Jurnal intim de Marin Preda de pe raftul unei librării fără să știu de ce. Poate că am făcut-o doar din curiozitate, sau din pricina diversificării genului de cărți pe are le-am achiziționat la momentul respectiv. Însă vreau să vă mărturisesc că atunci când am început să o citesc nu m-am putut opri pînă nu am terminat-o, în ciuda celor 553 de pagini ale cărții.
Cartea, cu o fabuloasă introducere a lui Eugen Simion, cuprinde pagini de jurnal, note pentru diverse romane, planuri ale unor romane, unele scrise, altele nu.
Se știe prea bine faptul că Marin Preda nu a fost niciodată un diarist de profesie, poate tocmai de aceea întâlnim în paginile acestui jurnal întregul vârtej al angoaselor unui scriitor măcinat de tot felul de gânduri, un fin chirurg al propriului fel de a fi, care bisturizează cu încrâncenare fiecare virgulă a existenței, nelăsând nedisecată vreo părticică din lăuntricul zbucium al traiului cotidian.
Dincolo de legăturile sale cu oamnii timpului său și cu mecanismul politic al vremii, rândurile acestei cărți ne înfățișează un om dezvelit de aura omului cult până aproape de rudimentarismul omului de rând subjugat de grijile diurne, pentru ca mai apoi să fim răsfățați cu gândurile descorsetate ale finului psiholog și al bunului analist Marin Preda.
Găsim în paginile cărții pe omul îndrăgostit, descurajat și apoi din nou îndrăgostit, pe cunoscătorul lumii literare care știe drumul pe care el trebuie să-l urmeze, deși uneori se îndoiește de beneficitatea parcurgerii acestui drum.
Am descoperit aici continua oscilație între omul și scriitorul Marin Preda, un om care este dezamăgit de diaristica lui Dostoievski, pe care îl găsește a fi în această nișă mult prea departe de monstrul sacru din romanele sale.
Poate că tocmai această dezamăgire a diaristicii dostoievskiene l-a apropiat extrem de mult de matrița diaristicii camusiene, dovedindu-se un moralist reținut de o anumită pudoare, conștient parcă de faptul că nu există om fără de greșeală, iar el nu are dreptul de a considera decât un astfel de om.
Interesant este faptul că Marin Preda frecventează paginile jurnalului său doar în momentele de restriște, de strangulare a existenței prin desele etape bolnăvicioase ale vieții sale, atunci când simte nevoia de a fi iubit, dar mai ales de a fi lăsat să iubească.
Astfel că el transformă acest jurnal într-o primordială gură de oxigen, într-o continuă șlefuire a vitraliului prin care lasă să pătrundă întreaga pogorâre a verbelor existențialiste întotdeauna conjugate cu obiectivitatea și profesionalismul psihologului care nu jalonează cu viața, ci dansează cu ea într-un tango tendențios.
Este o carte extraordinară, prin încercarea ei de a arăta incomensurabila trudă a plămăditorilor de cuvinte frumos îmbinate în despotismul serafic al unităților frazeologice ademenitoare. Citiți această carte pentru că merită!
Alte recenzii de la Marin Preda:
