Kruso, libertatea perfectă este un mit. O fugă continuă de la durerile sufletului, durerile minţii, durerile trupului, spre o libertate amăgitoare mai aprigă decât fata Morgana. ”Naufragiaţi” din propria cuşcă socială sau de pe insula propriei inimi, Lutz Seiler reuşeşte prin romanul Kruso, liberatea perfectă să dea o nouă dimensiune spiritului omenesc împlinindu-i dorinţa de transcedere într-o viaţă care-l smulge din propria-i realitate.
Insula e ascunzişul, e locul în care ei se regăsesc, unde tu te regăseşti, adică natura, vocea inimii. Nimeni nu trebuie să fugă, nimeni să se înece. Insula e experienţa. O experienţă care le permite să se întoarcă precum nişte iluminaţi. O experienţă care le permite să-şi trăiască mai departe viaţa până în ziua în care cantitatea se transformă în calitate, în care măsura libertăţii din inimi depăşeşte dintr-odată lipsa de libertate a stării de fapt, acel moment… Asta va fi o bătaie puternică, o singură bubuitoare a inimii.
Ed, îndurerat în urma morţii iubitei, se pierde pe sine în noianul de sentimente întunecate ce-i ocupă sufletul până îl aduce în derivă. Astfel ajunge să se refugieze într-o slujbă sezonieră la restaurantul Klausner. Aici însă reuşeşte să se piardă în angoasa celorlalţi muncitori sezonieri alunecând pe nesimţite într-o coaliţie secretă de salvare a libertăţii umane. În fruntea acestei „organizaţii” se află Kruso, un personaj enigmatic care ajunge să fie idolatrizat de către Ed.
Înainte de a se regăsi pe sine, Ed se trezeşte prins într-o vâltoare de evenimente ce-i depăşesc gradul de înţelegere. Cu cât petrece mai mult timp cu Kruso, cu atât gradul de afectivitate creşte, iar secretele ies la iveală. Kruso, un căutător al libertăţii perfecte, încearcă să-şi aducă semenii pe drumul libertăţii, ocupându-se în principal de fugarii care ajung pe insulă cu dorinţa de a migra spre Vest. Dar actele de eroism nu se pot sustrage la nesfârşit de tentaculele legii şi a unei societăţi bine organizate.
…cine se afla aici părăsise ţara, fără să-i depăşească însă graniţele.
Lutz Seiler pictează o altă versiune a lui Robinson Crusoe şi al său însoţitor, Vineri. Însă Kruso, libertatea perfectă este o poveste aruncată mult prea mult în modernism şi tehnologie. Întoarcerea la sălbăticie este cu mult mai dificilă. Actele demne de Robin Hood nu se mai pot desfăşura la capacitatea eroică ca în trecut. Libertatea este doar o noţiune abstractă. Omul se eliberează de societate pentru a rămâne captiv în propria minte, astfel încât cuşca rămâne, cu speranța ca măcar gratiile să-şi schimbe substanţa. Aşadar, unde este libertatea mult visată când tu dai trupul pe minte şi mintea pe trup?
Doar să nu uiţi niciodată: ea există- libertatea. E aici, pe insulă. Fiindcă insula există, nu-i aşa?
Kruso, liberatea perfectă m-a intrigat. Şi nu din punctul de vedere al viziunii de libertate, ci datorită alunecării din realitate în mitic, în vis. Totul se desfăşoară cu o aşa rapiditate încât tinzi să te desprinzi de realitate. Confuzia generală a personajelor te face să te simţi ca o popică pusă la pământ pentru a fi ridicată să înfrunte o nouă lovitură.
Ed a fugit de realitatea lui în realitatea altora. Însă a fost o decizie înţeleaptă? Dacă lovitura morţii iubitei nu a fost suficient de puternică, atunci năruirea acestei realităţi adoptate ce dezastre va aduce după sine? Şi, mă întreb, această insulă o fi existând cu adevărat sau Ed şi-a dat libertatea fizică pentru o evadare în subconştient?
Da, ea te ademeneşte, la naiba, ea te ademeneşte ca o nenorocită de sirenă… Şi fiecare aude ceva. Scăparea de propria meserie. De soţ. De obligaţii. De stat. De trecut, nu-i aşa, Ed? Sună precum o promisiune, aşa că toţi vin aici, şi astfel începe misiunea noastră, partea serioasă a cauzei noastre.
Un volum disponibil și pe site-ul Editurii RAO.
Alte recenzii de la Lutz Seiler:
