”Lacrima stejarului” de Simona Tănăsescu nu este o lectură ușoară la care să recurgem după o zi obositoare. Fără a crea o poveste clișeică, autoarea reușește să integreze mituri, legende, personaje mistice într-o nouă poveste. Tiparele construite sunt bine definite, acțiunea alertă, iar povestea îmbină realitatea cu ficțiunea.
În primă fază, Simona se joacă cu veridicitatea informațiilor oferite, pentru a ne introduce pe piste ascunse, păstrând astfel misterul întregii acțiuni. O întâlnim pe Kaya, protagonista temătoare care trăiește o viață aparent obișnuită, care tinde către evoluție și descoperire de sine.
Pe măsură ce acțiunea continuă, îl întâlnim pe James, băiatul care ascunde o durere ținută captivă mii de ani în inima sa. Trecutul său este unul greu de înțeles/acceptat, dar iubirea ”oarbă” a fetei îl ajută să depășească barierele impuse de ”rațional”.
Între cei doi există nu doar o atracție, ci și un echilibru. Temerile sunt estompate, suferința minimalizată, iar obstacolele prin care trec reușesc să pună în valoare legătura predestinată.
Mi-a plăcut felul în care autoarea a reușit să creeze personajul masculin. Fără a-l clasa pe o poziție ”perfectă”, se observă caracteristicile dominante; însușiri ce-l vor ajuta să își ducă sarcina la bun sfârșit.
”James Sinclair realiza că toate fricile lui vor genera noi convenții semnate între el și Timp. De acum, pentru el, Kaya devenea o responsabilitate aproape la fel de mare precum cea pe care o avea față de fiola ce conținea Sângele Sfânt. Pe Kaya însă nu trebuia să o dea Lumii – Kaya reprezenta un crâmpei ce, inexplicabil, deja făcea parte din însăși ființa lui”.
Personajele secundare au fost bine plasate, reușind să-și pună amprenta pe dezvoltarea celor doi. Când tensiunea agita sufletul protagonistei, prietenele îi săreau în ajutor, oferindu-i de fiecare dată câte un sfat/o vorbă bună/un îndemn.
Informațiile reale prezentate în carte au necesitat o documentare minuțioasă. Personal, m-aș fi axat pe o singură legendă în care aș fi încadrat elemente proprii, tocmai pentru a nu scoate cititorul din poveste de fiecare dată când apărea câte un nou element mistic.
Pe lângă ilustrațiile de care m-am îndrăgostit, am rezonat foarte mult cu fragmentele plasate la începutul fiecărui capitol.
”Indiferent de cât de cerebrali am fi, cât de autentici am încerca să ne menținem, dintotdeauna am descoperit un mod unic prin care să ne urmărim pasiunile, să ne atingem scopurile, pășind pe alte drumuri față de cele propuse inițial.”
Alte recenzii de la Simona Tănăsescu:
