În Olanda secolului al XVII- lea, descoperirea vestitei lalele negre este considerată un mit, o a opta minune a lunii, un al șaselea simț omenesc. Sute de cercetători se luptă să descopere această minunăție cu speranța că vor scrie istorie și că vor câștiga premiul de o sută de mii de florini.
Cornellius van Baerle își vede visul ucis în momentul în care este acuzat pe nedrept de trădare și încarcerat pe viață. cu toate acestea, vecinul și totodată rivalul său decide să profite de aceasta și să cerceteze laboratorul fostului funcționar pentru a descoperi laleaua neagră și a o însuși.
În temniță Cornellius o întâlnește pe Roza, fiica gardianului Gryphus, și este fermecat de simplitatea și blândețea ei care îi aduc aminte de mult iubita sa lalea neagră. Înainte să fie luat din laboratorul său și închis, Cornellius reușise să salveze cei doi muguri de lalea neagră pe care îi descoperise și după ce realizează că de unul singur nu poate să- și vadă visul crescând, îi cere ajutorul Rozei, astfel înfiripându-se între cei doi o poveste de iubire.
Gelozia încolțește în sufletul Rozei la auzul vorbelor de dragoste adresate lalelei negre de către Cornellius așa că aceasta acceptă propunerea bărbatului de a avea grijă de comoara sa, crezând că doar devenind mamă florii va putea aceasta să înceteze a-i fi rivală.
Primul mugur este, din nefericire, distrus, iar speranța celor doi se materializează în frumoasa și unica lalea neagră ce crește din cel de-al doilea. Cu toate că frumoasa plantă fusese păzită și ascunsă cu strășnicie de către Roza, cineva află de aceasta și reușește să o fure iar fata pornește într-o goană nebună pentru a găsi lăstarul prețios.
Toate suferințele la care sunt expuși cei doi precum și clipele lor de fericire, bunătatea și invidia, sentimente pure precum iubirea și acte cum ar fi minciuna sau trădarea, comploturi… toate acestea pălesc în fața unui suflet pur și a iubirii adevărate, sincere, curate.






Ohoo, o carte minunata!! Dar au trecut atatia ani de cand am citit-o!! Eram la liceu….devoram cartile pe vremea aceea. Acum timpul imi lipseste 🙁