Este în această carte atât de multă viață încât, la un moment dat, pur și simplu m-am înspăimântat, simțind cum înăuntrul meu se nasc mii și mii de valuri de orbitoare lumină care mă urcă și mă coboară în felurite moduri.
Romanul Maria Magdalena al Ioanei Duda, apărut la editura Herg Benet, este cu mult mai mult decât o carte. După ce ai terminat-o de citit nu ai să poți să-i spui cuiva: ”tocmai am terminat de citit o carte!”, pentru că din paginile ei nu inhalezi doar ”o altă povestire”, ci viață, cu trăiri purtate între încarcerări și eliberări, cu viermuiri nespovedite și beatificări ale unor clipe care pur și simplu au trecut pe lângă noi într-un moment ân care pur și simplu nu am reușit să fim suficient de atenți.
Fiecare pagină emană un parfum aparte, cu litere scrijelite de cerneala existenței pure, valorificată la intensitate maximă de abila îmbinare între truism și miracol. Pagini purtate printre jocuri și nejocuri într-un ritm de serpentină neîmblânzită care încă mai mușcă din marmura zvârcolirilor pătate de coroziva luptă pe care o purtăm cu noi înșine.
Stilul Ioanei Duda este vijelios, asemeni flori care se grăbește să ajungă fruct, asemeni rugăciunii care rupe vitraliile speranței din dorința de a fi mestecată cât mai repede de fălcile înaltului templu celest.
Simțirile au ceva din panteismul neântinat al comuniunii lăuntrice cu nemărginirea, cu spaimele, visele și idealurile. Sunt simțiri care leagănă candela năzuințelor cu dansuri care adeseori mutilează hotarele din motive pe care nu întotdeauna reușim să le deslușim adevăratul sens.
Sens și consens, zbor și prăbușire, porționări și amalgamări, totul distinct și totuși omogenizat sub diapazonul nesfârșitelor modelări și remodelări care nasc și ucid cu aceeași unitate de măsură.
Maria Magdalena mângâie și mușcă, strigă și tace, crestând brazde de trăiri culese de pe ramurile vieții care, deși uneori par terifiant de înalte, ele întotdeauna ne sunt frustrant de la îndemână.
O carte năucitoare!
Lectură plăcută!







