Recenzie „Milk and Honey” de Rupi Kaur

de | sept. 25, 2017 | Literatură Contemporană, Poezie, Recenzii cărți

O, Doamne! Milk and Honey este artă, este splendoare, este tristețe. Rupi Kaur, cunoscută pentru discursurile sale, reușește să creeze o colecție de poezii contemporane care cuprinde poeme de diferite dimensiuni cu un mesaj atât de puternic și de profund, încât am devorat-o.

Cartea este divizată în 4 părți: „the hurting” (durerea), „the loving” (iubirea), „the breaking” (ruptura) și „the healing” (vindecarea), părți care abordează teme precum pierderea, abuzurile, feminitatea, tristețea, prezentând aspecte crude ale realității. Ilustrațiile sunt foarte sugestive și ajută la accentuarea haosului prozodic ce domină poeziile.

Această lectură este perfectă pentru a ieși dintr-un reading slump, deoarece te ține în mrejele sale până la final. Autoarea te invită într-o călătorie splendidă către sufletul său, către sentimentele sale care iau glas sub forma poeziilor, călătorie presărată cu zâmbete și lacrimi.

 

she is water

soft enough

to offer life

tough enough

to drown it away

Un aspect foarte interesant pe care nu l-am întâlnit în foarte multe opere este faptul că nu există majuscule, iar singurul semn de punctuație (care apare foarte rar) este punctul. Aceste aspecte dau un farmec aparte acestei lecturi. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult modul în care autoarea și-a prezentat gândurile, folosind cuvinte simple, dar care formează metafore veritabile.

Pe parcursul lecturii, Rupi își înfățișează gândurile și sub forma unor eseuri cu propoziții foarte scurte, dar cuprinzătoare. Interogațiile retorice (care se termină, firește, cu punct) reprezintă adevărate prilejuri de reflecție, așa că pot spune cu bucurie că această carte mi-a schimbat perspectivele, m-a făcut să privesc altfel anumite teme ale tulburătoarei vieți și mi-a încântat sufletul. Așadar, ce pot spune? Aștept cea de-a doua carte scrisă de Rupi, care va apărea în octombrie :).

În concluzie, sper că v-am determinat să citiți și voi această minunăție perfectă pentru zilele lungi de toamnă, când sunteți triști, iar vremea e mohorâtă. Sau când vă simțiți descurajați. De asemenea, până la următoarea întâlnire literară, vă urez să citiți, trăiți și să visați frumos!

Titlu: MILK AND HONEY
Autor: Rupi Kaur
An apariție : 2015
Editura: ANDREWS MCMEEL PUBLISHING
Nr. Pagini: 208
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4113

Alte recenzii de la Rupi Kaur:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Mihai Lungu a fost redactor Booknation.ro și a scris 6 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihai Lungu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments