Mi-a luat o săptămână să mă adun cu gândurile înainte să încep această recenzie, dar și mult a durat însăși meditația de a face sau nu cunoștință cu Austen. Nu știu cum se face, dar în portofoliul meu de cititoare nu au intrat încă reprezentantele literaturii britanice din epoca victoriană, fapt care nu îmi este decât motiv de rușine.
Însă, am restabilit echitatea literară, atunci când alegând următoarea lectură, am înhățat de pe raft romanul lui Austen. Proximitatea unei astfel de lucrări, parte a patrimoniului universal, mi-a inspirat o anumită doză de mândrie și fervoare, pentru că urma să cunosc stilul unei scriitoare, care a dictat tonul emancipării feminine în literatură.
Narațiunea romanului oscilează între câteva teme foarte importante: iubirea (fenomenala pereche Elisabeth – dl Darcy), onoarea (fapta repugnantă a surorii lui Elisabeth) și în cele din urmă profundul formalism al societății britanice. Am rămas profund impresionată de tactul cu care autoarea tratează subiecte globale, determinând cititorul la un veritabil exercițiu de meditație.
La un anumit moment al acțiunii, m-am prins la ideea că apatia și pasivitatea fundalului literar sunt de fapt cartea de vizită a acestui gen de roman. Personajele construite metodic suferă de o naivitate fenomenală (panteonul feminin) și/sau de o totală indiferență emoțională (bărbații prolifici). Cert este că romanul reușește să sensibilizeze, să provoace emoții adânc ascunse sub masca confortului degradant.
Pe bună dreptate, Jane Austen a reușit să scoată la iveală obscuritatea sentimentală, condamnând nihilismul social și propunând soluții la anumite trăiri intense ale personajelor sale.
Indubitabil, am să continui promenada literară cu reprezentantele feminismului literar britanic, iar în curând voi reveni cu noi impresii.
Lecturi frumoase să aveți!











Cartea mea de suflet, eroii literari favorizi 🙂 . Numai zic ca seria cu Colin Firth am vazut-o si revazut-o de „n” ori 😉 😉