ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro
Momâia de Ioan Suciu este acel tip de carte care te va binedispune încă de la primele replici. Este acel gen de scriere pe care o vei răsfoi și după ce ai citit-o doar ca să îți reamintești dialogurile spumoase, pline de umor ale personajelor. Este acel gen de operă perfectă pentru zilele cu ploaie, cu nori, când ești lipsit de energie pentru că îți va da o stare de bine, ajungând astfel să zâmbești.
– Ce cauți?
– Un job! spuse în locul lui Naum unul dintre bărbații de pe margine, privind spre un coleg de-al lui. Vorba trecu de la unul la altul, de parcă oamenii ar fi jucat telefonul fără fir.
– Un ciob? zise funcționarul.
– Ceva de muncă! spuse Naum.
– Ce știi să faci?
– Operare calculator, introducere date, internet…
– Cabaret? interveni bărbatul de pe margine, care vorbise și mai înainte.
– Nu, zise Naum.
– Deci, necalificat? spuse funcționarul cu aspect de ofițer austro-ungar.
Unul dintre bărbații de pe un scaun lateral se ridică și spuse:
– Îl iau eu la fermă!
În cazul în care te întrebi ce anume este o momâie, ei bine, imaginează-ți un schelet de lemn, care se vrea a semăna cu un om, fiind înfășurat cu paie și care nu este tocmai îmbrăcat cu niște haine bune, ci mai degrabă cu niște zdrențe, ca sa citez Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Pe scurt, o sperietoare, al cărei rol este acela de a speria, de a alunga păsările și animalele sălbatice dăunătoare de pe un teren ce este cultivat. Care este legătura între titlul scrierii și acțiunea desfășurată pe parcursul cărții? Ce conexiune există între personajul principal și o sperietoare? Ei bine, răspunsurile le vei descoperi doar dacă te vei lăsa purtat de cuvintele autorului Ioan Suciu în cea mai recentă scriere a sa.
La începutul cărții vei fi întâmpinat de o scenă care este posibil să te șocheze puțin. O ședință de spiritism, care îți va capta atenția tocmai prin măiestria Alecsandrei, nepoata lui Naum, personajul principal, a cărei dexteritate într-ale chemării de spirite se dovedește a fi foarte bună. Datorită experienței sale din trecut, aceasta reușind să cheme mai multe personalități precum Zambaccian, Jules Verne, Domnul Goe, Einstein şi încă vreo zece, bineînțeles că a primit o nouă comandă. Aceea de a îl invoca pe străbunicul Lazăr, cu toate că, trebuie să precizez, nevasta lui, Lenuța, își va face și ea apariția. Și nu doar aceasta…ci și…poliția!
Nu aș vrea să dezvălui mai mult, întrucât vreau să afli de unul singur dacă străbunicul va fi sau nu arestat, cine este personajul Ivan, cine este Domnul Pampalache și nu numai. În schimb, îți voi lăsa, în loc de concluzie, unul dintre dialogurile mele favorite din carte, tocmai pentru a îți demonstra că niște cuvinte chiar pot aduce zâmbetul pe chipul unui om!
– Aţi omorât pe cineva? îl luă în primire un poliţist.
– Ce vrei, măi băiatule? spuse Lazăr.
– Am primit o reclamaţie, zise poliţistul.
– De la cine? spuse Lazăr privind urât spre Naum.
– De la un vecin al dumneavoastră! Vă rog să prezentaţi un act de identitate!
– Eu? zise Lazăr.
– Da. Sunteţi pătat cu sânge.
– N-am.
– Adică?
– Hai să vă dau un pahar de vin!
– Numele dumneavostră!
– Lazăr! Cu cine am onoarea?
– Surugiu, plutonier şi Boscorodeanu, sergent major.
– Îmi pare bine! Băieţi gigea!
– Locuiţi aici?
– Nu. Doar el. Nepotu-meu.
– Unde aveţi domiciliul stabil?
– La cimitir, interveni Naum.
– Doarme în cimitir?
– Da; în cimitir se doarme, spuse Naum.
– Vagabond… murmură plutonierul.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro
Alte recenzii de la Ioan Suciu:
Mulțumesc, Adriana Alexandra, mulțumesc Ema Istrate !
Cu mare drag! 🙂