Romanul ” Moș Goriot”, scris de Honore de Balzac în anul 1835, face parte din impresionantul ciclu intitulat ”Comedia Umană” care, din punctul meu de vedere este una dintre cele mai grandioase concepții literare, atât ca valoare, cât și ca vastitate, frizând perfecțiunea într-un mod plin de vervă și dibăcie.
Este una din cărțile care reușesc, cu o admirabilă fervoare, să scoată la lumina oprobiului întregul putregai al omului arivist și ipocrit, al ființei care, odată cocoțată pe o oarecare grămadă de moloz, pe care o numește piedestal, ajunge să se considere intangibil, poate chiar un soi de zeu.
personajul principal, Goriot, ajuns la vârsta tâmplelor ninse și a bilanțurilor, când se culeg de ramurile gloduroase ale vieții rodul împlinirilor, este tatăl a două fete, ajunse la vârsta maturității, Anastasie de Restaud și Delphine de Nucingen, ambele intrate, prin minuțioasa grijă a bătrânului, în mult râvnita lume a aristocrației franceze.
Balzac, maestru desăvârșit al descrierii moravurilor unei epoci pline de desfrâu, trădări, iubiri false și spânzurări ale orgoliului, ne înfățișează două urmașe ale primordialei Eva, pline de venin, încorsetate în putreda ipocrizie a veștedului parvenitism.Cele două făpturi galice par a fi împrumutat o mare parte din comportamentul flămândelor hiene, fiind pline de văpaia hilarelor ambiții. Orbite de luxul care cere un preț exorbitant, cele două înfumurate feline își subjugă unicul lor părinte cu absurdele lor dorințe și nevoi.
Moș Goriot, al cărui omolog îl găsim și în literatura engleză în persoana lui Silas Marner, din romanul omonim al scriitoarei George Eliot, este exemplul sacrificiului total dezinteresat, personificare a purei iubiri paterne care nu ține cont de vreun obstacol, indiferent de cât de înalt și de impenetrabil ap părea acesta.
Stors până la ultima centimă de incomensurabilele ambiții ale celor două nerecunoscătoare fiece, moș Goriot, transformat dintr-un boier într-un mizerabil de nerecunoscut de către cei care altădată îl admirau pentru vigoarea sa, moare într-o mizerie cruntă, dus la groapă doar de către câțiva cunoscuți, fetele sale refuzându-i chiar și acest lucru.
Balzac, cu abilitățile unui pictor ce iubește culorile realismului cotidian, chiar și atunci când acestea sunt incredibil de terne, creionează, cu răbdarea unui ceasornicar septuagenar, întreaga complexitate a unor personaje cu calități și defecte, cu idealuri mărețe și vise mărunte, fiind ferm convins că toate acestea contribuie din plin la grandiosul spectacol intitulat ”Comedia umană”.
O carte extraordinară. Lectură plăcută vă doresc!
Alte recenzii de la Honore de Balzac:
Am început și eu această carte, dar la primele descrieri plictisitoare și interminabile am abandonat. Te felicit că ai reușit să o citești până la capăt! 😀
multumesc!
Il iubesc pe Balzac ! Am citit aproape in intregime cam tot ce a scris si ma gandeam sa reiau…..eram adolescenta cand l-am descoperit.
Foarte reusita recenzia !
multumesc frumos!
Un mesaj foarte detaliat se poate ? Am încercat să citesc dar nu înțeleg nimic .