O, Doamne Dumnzeule, de ce?
Aceasta este întrebarea care îți rămâne aprig tatuată peste pereții sufletului după ce termini de citit romanul ” Neastâmpăr” al junelui scriitor Raymond Radiguet. O întrebare cu dublu sens, atât din punct de vedere al deznodământului poveștii, cât și din pricina implacabilului destin al autorului, Radiguet murind la doar 20 de ani din cauza unei nemiloase boli incurabile.
Stilul scriitoricesc al junelui este copleșitor, cu învolburări și încolăciri, dar mai ales cu un senzorial care, mustind pe alocuri de o naivitate cotropitoare, își șuieră intepmestiv zbucuimul viselor și dorințelor, dar mai ales strigătul instinctelor primare.
Descoperim în romanul ” Neastâmpăr” Franța din timpul primei conflagrații mondialem văzută prin lacoma privire a tânărului încă minor, care încearcă să înțeleagă de ce, cum, când și unde, pierzându-se și regăsindu-se în poveștile și simțirile celorlalți.
Povestea celor două personaje are câte ceva din Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Penelopa și Ulisse, însă doar până la un anumit punct, căci autenticitatea narațiunii este garantată de spiritul analitic al lui Radiguet, care pastelizează o patrie încă liniștită, un chenar al copilului care începe să se maturizeze odată cu incandescentul zvâcnet al cărnii care îi scurge existența într-o uimitoare poveste de iubire.
Da, iubirea narată de către Radiguet se unduiește între lumină și întuneric. între îndrăzneală și ezitare, urletul de final fiind absolut devastator, în ciuda încercări de văruire în culori calde, pandorice.
” Neastâmpăr” este o carte prietenoasă, cu dese îmbrățișări, cu sărutări fugare și unități frazeologice magnetizante.
O carte specială de la un suflet deosebit!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Raymond Radiguet:
