După romanul ”Exorcizat” Radu Găvan încearcă în ”Neverland” (ambele cărți apărute la Herg Benet) o poveste ceva mai altfel, care de fapt nu este poveste ci mai degrabă fărâme de realitate smulse din desagul cu vicisitudini ale vieții care, nu de puține ori, se aseamănă cu un tendențios și alunecos șarpe care ademenește cu fel și fel de iluzii.
Povestea profesorului Anton, personajul principal al cărții, rămas văduv, a cărui unică fericire este existența fetiței sale de doar cinci anișori, poate fi povestea oricui. Poate fi povestea mea, a vecinului de vizavi sau chiar a dumneavoastră.
Îndrăznesc să afirm că această carte este o palmă zdravănă dată celor care nu știu să aprecieze la adevărata valoare ceea ce viața deja le-a oferit, cerând din ce în ce mai mult.
Stilul scriitoricesc al lui Radu Găvan combină realismul cu un necesar strop de imaginativ acaparator, transformând poveștile de viață în incontestabile pilde, hrană pentru învățăceii care încă mai cred că tot ce zboară se mănâncă.
Pleiada de sentimente, care întotdeauna mușcă din felul de a fi al fiecărui muritor, este redată cu o incredibilă acuitate de către Radu Găvan prin intermediul unui scris pasional și sincer, care scoate în evidență talentul de netăgăduit al autorului.
Mângâierile și pălmuirile epitetizate cu dibăcie, care șerpuiesc într-un dans oriental între acceptare și renegare, luptă și resemnare, sunt subliniate prin intermediul amestecării dintre neprihănire și maculare, în deplină conformitate cu cotidianul simțit de fiecare din noi, pogorât peste efemera îndârjire a umerilor noștri de încropiți războinici antrenați într-un război al nimănui.
Între ”Exorcizat” și ”Neverland” s-a produs ceva înăuntrul lui Radu Găvan, acesta reușind, prin intermediul celei de a doua cărți a sa, apărută la Herg Benet, etalarea pantei ascendente pe care se află, arătând că nu dorește să-și dezamăgească cititorii, pentru că el nu trișează și mai ales nu joacă la cacealma.
O carte foarte bună!
Lectură plăcută!
