Până să cunosc această serie nu mai auzisem de Alexandra Bracken și nici nu eram foarte la curent cu talentul ei. Îmi place foarte mult și are un stil care consider că mi se potrivește, rar pentru o autoare de distopii. De ce spun acest lucru? În afară de seria „Divergent” nu cred că am găsit o distopie care să mă prindă atât de mult și să mă încânte cu intriga și personajele. Am mai citit câteva asemănătoare, dar nu le-am dat o notă foarte mare, pentru că nu au avut toate elementele pe care eu le caut la o serie bună, captivantă. „Minți Primejdioase” m-a cucerit de la primul volum și mi-am dorit cu nerăbdare să continui aventurile lui Ruby pentru că începutul a fost extrem de promițător, un început ce abia conturează acțiunea principală și universul creat de Bracken.
„Niciodată înduplecate” fiind partea a doua a cărții, pornește în forță exact unde „Minți Primejdioase” ne-a lăsat. Ruby evoluează enorm ca personaj și își folosește puterile din ce în ce mai mult. Acum este un lider adevărat, însă în continuare nu are o părere bună despre ea, este nesigură și îi este frică de ceea ce puterile ei reprezintă. Partea proastă a acestei asumări este faptul că Ruby încet încet se pierde pe sine, folosind în exces puterile de citire a minții, cunoscând alte tipologii de oameni și lăsând în urmă niște crezuri personale. Mie mi s-a părut o formă de „spălare pe creier”, dar poate este doar părerea mea. Liam devine centrul universului ei și pentru a-l proteja este dispusă să renunțe la ORICE, chiar la sufletul ei.
Personajele pe care le cunoaștem deja evoluează și ele, însă consider că accentul este pus cel mai mult pe Ruby, o analiză psihologică demnă de toată frumusețea. Este foarte important să încercăm să o „citim” cât mai bine pe Ruby ,să o descifrăm corect și să lăsăm acțiunea alertă pe fundal. Pe lângă faptul că aceasta nu se iubește de loc și consideră că este un montru cu puteri letale, această etapă de asumare și de lidership nu o ajută extraordinar. Misiunea pe care o are nu îi aduce niciun „plus” și pe lângă acest lucru, Liam este singurul catalizator al acțiunilor sale, nimic altceva. Apropo de Liam, apare în scenă și fratele acestuia care sincer, îl egalează, dacă nu eclipsează în anumite privințe. Poate exagerez eu, aștept părerile voastre.
„Niciodată înduplecate” nu este un roman ce se bazează pe acțiune pentru a ne fascina, apelează la personaje și la analiză lor amănunțită, mai ales a unora care au deja un fond vulnerabil. Ruby are calități dar și defecte și este un veritabil model demn de analizat, ce a avut un parcurs care pe mine m-a impresionat, m-a bucurat, dar m-a și întristat. Da, cartea este un mix de sentimente și de momente care te va fascina din ce în ce mai mult cu fiecare pagină pe care o parcurgi.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia








