Filosofia descoperirii sinelui, cu teribila croșetare a durerii și a fericirii într-o pânză asemănătoare celei a miticei Penelopa, ni-se dezvăluie treptat în scriitura francezului Eric Emmanuel Schmitt, abordată într-un stil mătăsos și cursiv în ” Noaptea de foc”, ca o muzică pe care o asculți de zeci sau poate chiar de sute de ori, lăsându-se îmbiat de panaceica cufundare în labirintul propriului sine, acolo unde, în sfârșit, după nenumărate căutări, descoperă nemărginirea și complexitatea neîntreruptelor vărsări și revărsări, vulcanice sau molcome, în pocalul mulțumirii interioare.
Da, cu siguranță că în dezvoltarea din punct de vedere literar a lui Eric Emmanuel Schmitt o mare contribuție o are dibăcia găsirii nuanței de parfum care, stârnind empatie și admirație în rândul cititorilor, l-a transformat, treptat, după ani de trudă și migală, în scriitorul de succes al prezentului, autor de best seller-uri de neuitat.
Romanul ” Noaptea de foc”, care are o evidentă tentă autobiografică din anii de tinerețe ai autorului, emană un iz aparte, îmbinând simplitatea vieții nealterate cu alambicata ambiție a omului post-modernist de a complica în mod inexplicabil chiar și elementara virgulă a existențialismului. Pieire și regăsire, templu și nemărginire, îngenunchere și înălțare, narațiunea din ” Noapte de foc” reprezintă un amplu moment de cotitură din viața scriitorului, un fel de nou început care, dintr-odată, i-a așternut sub freamătul pașilor oportunitatea puzderiei de drumuri care își doresc voluptatea străbaterii în numele seraficei căutări și a continuei remodelări.
” Noaptea de foc” este o carte care stârnește nostalgii, întrebări și răspunsuri, cu toate dăruite și primite, purtate sau izgonite, cerșite sau repudiate prin spiralatele întâmplări ale vieții.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Eric Emmanuel Schmitt:
