Recenzie „Nu ceda, nu renunța” de Louis Zamperini

  Cred că ce m-a determinat cu adevărat să citesc Nu ceda, nu renuța a fost dorința de a pătrunde mai adânc în interiorul poveștii unui om pe care, personal, îl consider materializarea a tot ce înseamnă viu și adevărat.

Cartea prezintă poveste lui Louis Zamperini, personaj al cărui destin îl puteți citi și în De neînvins, de Laura Hillenbrand. 

Aș prefera să nu compar cele două creații, deoarece diferă mult, foarte mult. Nu neapărat ca fir narativ, ci ca talent scriitoresc în sine. Laura a știut să creeze o conexiune mult mai logică în cursul evenimentelor, în timp ce scriitura lui Zamperini este oarecum haotică, mult prea eterogenă.

Nu ceda, nu renunța e mai mult decât o lecție de viață, iar Louis e mai mult decât un erou. Poate nu a salvat zeci de mii de vieți, dar a reușit să se salveze pe sine, înțelegând că singurul său dușman real era el însuși. A reușit să găsească un refugiu când fugea de el.

“People tell me, “You’re such an optimist.” Am I an optimist? An optimist says the glass is half full. A pessimist says the glass is half empty. A survivalist is practical. He says, “Call it what you want, but just fill the glass.” I believe in filling the glass.” 

Nu ceda, nu renunța nu e chiar o biografie în adevăratul sens al cuvântului, sunt conștientă de faptul că e mai mult o autoficțiune, dar reușește să îți imprime o oarecare stare de bine, un oarecare optimism derivat din trăirile lui Zamperini, din curajul său de a-și depăși propria condiție și de a-și atinge, aproape în totalitate, idealurile.

Nu ceda, nu renunța de Louis Zamperini și  David Rensin este o lectură amuzantă pe alocuri, emoționantă, și dură, care dovedește că trebuie să te lupți cu tine pentru a câștiga în lupta cu ceilalți, și, mai mult de atât, un roman care te învață că singura persoană căreia trebuie să îi aparții ești tu însuți.