Devastatoarea explozie a simțirilor, care uneori pare o implozie oclusivă, cunoaște în romanul ” O lună de duminici”, al scriitorului american John Updike, o spumoasă apostazie în care nihilismul și impetuozitatea instinctelor sucombate doar la suprafață, alcătuiesc spumoasa beție a simțurilor care strânge și risipește clipele de carnală desfătare trăite în care credința necredinței și necredința credinței, ca o continuă ezitare între spaimă și speranță.
Femeile din viața reverendului Tom Manshfield sunt angelice taman prin intermediul nerușinării, nu ca o eternă reîncarnare a Evei, ci ca o cataclismică eliberare a simțurilor, a febrei delăsării, și-a hrănitorului păcat.
Cu argumente și contraargumente, scriitorul american aureolează, demolează și remontează anumite tangențe și cotangențe ale omului cu religia și întregul apanaj al ramificațiilor care rezultă din această comuniune dintre concret și imprevizibil.
Într-o răvășitoare și bulversantă forță a expresivității lingvistice, Updike prozelește. mazilește, scuipă și sărută cu ajutorul unor deosebite unități frazeologice prin șerpuiri de indecențe extrem de bine argumentate, cu subsidiare lipsite de dorința penitenței și eterna luptă dintre minusurile și plusurile existenței.
Raiurile și iadurile din romanul ” O lună de duminici” se întrepătrund aproape incestuos într-o lume de clipe și eternități deslânate de amalgamul de strigăte și tăceri.
O carte extraordinară!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la John Updike:
