Făr doar și poate, romanul ”O singurătate prea zgomotoasă”, al scriitorului ceh Bohumil Hrabal este cartea sa de căpătâi, cea care, din punctul meu de vedere și nu numai, i-a adus adevărata notorietate universală, în primul rând datorită izului antonimic în care Hanta, personajul principal al cărții, își scaldă existența.
Dar, dincolo de imprevizibila boemie a personajului principal, romancierul ceh ne răsfață cu veritabile avalanșe stilistice, strecurând cu măiestrie în marsupiul prozei beatitudinea unei cotropitoare poetizări, una care nu face absolut niciun rabat de la folosirea intensității stilistice, nici de la forța motrice a metaforizării, fără a cădea în desuetudine.
Cu o netăgăduită originalitate, cultivată prin intermediul trăirilor imediate și a simțirilor nedisipate, Bohumil Hrabal sculptează cu o virilitate acaparantă viața unui personaj care, între conformism și non-conformism, este prins, într-un mod paradoxal și totuși al naibii de veridic, între cele două extreme ale pasiunii pentru cărți: venerarea și hulirea.
Cu o minuțiozitate caracteristică lunetistului care își pune întreaga speranță a reușitei într-un singur glonț, autorul ceh își pune pe hârtie întregul talent scriitoricesc în crearea unor personaje și a unor întâmplări care îmbină realul și irealul într-o țesătură plină de imprevizibil în care amestecă macrocosmosul și microcosmosul unui univers creat ancestral între a fi și a nu fi, nu ca o răzmeriță a unui intelectual care face din blazare un laitmotiv al creației literare, ci ca o etalare a unei fine introspecții a sinuoasei interrelaționări dintre minusul și plusul felului de a fi.
Astfel, Hanta, dincolo de atipicul combustiei interne, prin intermediul căreia se pierde și se regăsește printre rândurile cărților citite și apoi distruse, joacă cu o morfeică dezinvoltură rolul călăului și pe cel al osânditului, într-un năucitor magnetism al celor doi poli opuși ai existenței sale, dezintegrându-se și reîncarnându-se odată cu fiecare amplu joc al venerării și hulirii creațiilor, citite și apoi distruse.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Bohumil Hrabal:
