tragedia stăpâneşte lumea, iar scriitorii au mereu un subiect despre care să scrie
Cu Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţi închei seria de autor Bohumil Hrabal disponibilă în bibiloteca personală şi, trebuie să spun, au fost unele dintre cele mai plăcute ore petrecute pe tărâm literar.
Atunci când vreau mai ales o evadare şi doze considerabile de amuzament, e bine să ştiu că acest “medicament” îmi este aproape, ca să îl pot reciti.
În Lecţii de dans… am asistat la o desfăşurare mai neobişnuită de text, care curge neîntrerupt, şi fără dialoguri. Nu sunt implicate personaje sau evenimente direct, ci doar prin menţionarea lor de către protagonist.
În felul cu care mă obişnuise deja, scriitorul praghez învârte din vârful unei baghete tot felul de nuanţe, trecând rapid şi fără niciun fel de pregătire prin umorul minunat, meditaţie, religie, dragoste, moarte, sinucideri, crime, imperiu, maniere, vise, idealuri şi încă multe altele.
Fostul pantofar de lux – “considerat un inginer al piciorului uman” – aflat la o vârstă avansată, deapănă amintiri din viaţa sa, cu aerul că sporovăieşte chiar fără scop sau audienţă.
Aici mi l-am putut imagina parcă ( mai mult decât în restul titlurilor citite) aievea pe omul acela mărunţel, inteligent, având un chip cald, care trăncănea adesea în faţa obişnuiţilor de la “Tigrul de aur” şi având mereu la îndemână marea sa dragoste: berea.
Zecile de culori pe care le parcurgem într-o viaţă de om – pentru că, nu-i aşa, niciodată nu este doar despre alb sau negru – sunt surprinse de Hrabal prin personajul său, căruia îi dă sarcina ( sau ocazia ) de a-şi aminti, de a visa, de a spera, de a medita, de a… împărtăşi.
Şi, dacă ar trebui să descriu printr-un singur cuvânt ce îmi inspiră numele său, aş spune: umanitate.
Revolverul nu poartă noroc, preotul patrulează prin curte luptându-se cu ispita feminină de peste gard, mândria de a umbla îmbrăcat ca un funcţionar de la bancă, admiraţia pentru Renaşterea europeană, ghicitoarea, semnificaţia viselor, manualul de igienă sexuală, manierele din vremuri trecute, papa, împăratul, banii care puteau cumpăra orice, sensibilitatea “de prinţ saxon” – sunt numai câteva dintre aceste frumoase baliverne care alcătuiesc universul hrabalian. Un univers din care, desigur, nu vom şti niciodată câte sunt braşoave şi câte …realitate.
Personal, am simţit această carte ca pe un puzzle, în înţelegerea căruia am pornit din sens opus; adică, desfăcând una câte una secvenţele din marea frază, şi revenind apoi, să înţeleg acest puzzle pe care l-aş numi, o viaţă de om.
Bohumil Hrabal ( 28 martie 1914, Brno – 3 febr 1997 Praga) este unul dintre cei mai importanţi scriitori cehi ai sec XX.
În spatele poveştilor sale fără fasoane, stă un absolvent de studii juridice ( Univ Carolina, Praga ) şi un titlu de doctor obţinut în 1946.
Începând cu Vorbele oamenilor (1956), apoi Perla în adânc (1963) se impune ca un scriitor valoros, care cucereşte deopotrivă cititori şi critici.
O vreme, mai multe dintre operele sale nu au fost publicate în Cehoslovacia, circulând însă sub formă de samizdat ( clandestin); altele au cunoscut ecranizări importante.
dacă nu ar fi fost un norişor întunecat care planează asupra mea, aş fi putut face lucruri măreţe (pag.81).
NOTĂ: 8,5 / 10
Alte recenzii de la Bohumil Hrabal:
