Ritualul meu putea să înceapă. M-am dat cu parfumul lui Colin, primul strat de protecţie. Am încheiat nasturii cămăşii lui, al doilea strat. Am îmbrăcat hanoracul lui, al treilea strat. Mi-am strâns părul umed ca să-i păstrez aroma de căpşune, al patrulea strat.
Deși titlul cărții Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin-Lugand face referire la pozitivism și relaxare, povestea este pe un fond trist la început și scoate în evidență modul în care un om își poate reveni după o tragedie.
Diane, Colin și Clara formau o familie frumoasă, fericită și veselă. Diane era asociată cu Felix, prietenul soțului ei, la o cafenea literară din Paris, visul ei dintotdeauna. Nimic nu părea să le umbrească soarta, până în momentul în care o năpastă se aruncă victorios în calea fericii lor.
Un accident rutier o lasă pe Diane fără familie. Un gol enorm pune stăpânire pe sufletul ei, refuzând cu încăpățânare să meargă singură mai departe. Timp de un an de zile, refuză să iasă din casă, să aibă grijă de ea sau să socializeze. Singura persoană care nu o părăsește este Felix și în ciuda dorinței de a rămâne singură, el îi este alături pe toată perioada agoniei.
Odată cu pierderea suferită, îi dispare cheful de a trăi și propria identitate. Stă ascunsă în casă, plângând și retrăind amintirile celor două persoane lipsă din viața ei. Se îmbracă cu hainele soțului, atinge jucăriile fetiței, adâncindu-se astfel în ghearele depresiei.
Și după un an, îmi repetam în fiecare zi că aș fi preferat să mor cu ei. Dar inima mea se încăpățâna să bată. Și mă ținea în viață. Spre marea mea nenorocire.
Sătul de atitudinea ei deprimantă și încercând să o trezească la viață, Felix îi propune să plece pentru un timp din locul unde amintirile o sufocă și o bântuie, el rămânând să aibă grijă de cafenea în lipsa ei. Căutând locul potrivit unde să-și vindece rănile, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a lui Colin și pleacă să se refugieze în Irlanda.
Perioada pe care o va petrece departe de amintirile care o tulbură, o va ajuta pe Diane să se liniștească, după un timp, și să se atașeze de familia la care stă în gazdă. Astfel, începe să redescopere o altă față a ei și să se concentreze pe a-și căuta un nou drum în viață. Întâlnirea neașteptată cu Edward, un bărbat taciturn, dar ușor misterios, o va face pe Diane să vadă lumea cu alți ochi și să-și recapete încrederea în forțele proprii.
Am luat-o pe drumul de întoarcere, foarte hotărâtă să mă lupt. În josul potecii care ducea spre case, i-am văzut mașina întorcându-se spre sat. N-o să scape așa ieftin. Am urcat in mașină. Trebuia să-l găsesc pe acest mitocan și să-i arăt cu cine avea de-a face.
În momentul în care pierdem ceva important sau pe cineva drag, cerul se sparge deasupra noastră, ploaia cade sub formă de lacrimi și tot ce ne dorim este să ne înghită pamântul. Respingem orice ajutor și ne izolăm într-o lume nouă, în care devenim prizonierii tristeții. Trecem prin toate stările, de la negare la furie și apoi ne pierdem iar în lacrimi, sperând să le secăm ca să putem trece mai departe. De aici până la a ne pierde toate capacitățile de a interacționa cu tot ce ne înconjoară, este o distanță mică.
Toate aceste stări sunt absolut normale. Ultimul pas, acceptarea, este momentul în care realizăm că nu putem schimba ceva ce deja s-a întâmplat și nu putem da timpul înapoi. Încercările grele la care ne provoacă destinul sunt, poate, menite să ne scoată din zona de confort și să ne transmită că, indiferent cât de dificil poate fi uneori să te menții pe linia de plutire, viața merită trăită.
Alte recenzii de la Agnes Martin-Lugand:
