Recenzie „Obsesie” de Helen Hardt

de | aug. 10, 2021 | Dragoste, Recenzii cărți, Romantism, Suspans

Aveam această serie de mult în lista mea și în ultima perioadă nu am ales decât titluri relaxante, care să nu îmi solicite neuronii foarte mult. Această carte este a doua dintr-o serie aproape infinită, din ce am văzut pe Goodreads și chiar sunt curioasă câte cărți o să traducă Editura Trei. Cred că am numărat 20 de cărți, dacă nu mă înșel, deci dacă aveți răbdare, vă urez succes.

Pentru a include puțin și din primul volum, Jade Roberts se mută în Colorado la cea mai bună prietenă a sa, Marjorie Steel. Tocmai ce a fost părăsită în fața altarului și inima îi este frântă. Are nevoie de un start nou în viață, departe de tot ceea ce o face să sufere. La aeroport este întâmpinată de Talon Steel, fratele lui Marjorie, și ceva se întâmplă instant între cei doi. Talon este foarte impunător și distant, destul de greu să stabilești o legătură cu el, însă prezența lui Jade îl afectează clar. Acesta este începutul poveștii lor de dragoste. La început, totul este doar sex și sunt foarte multe scene de dragoste destul de explicite între ei. În mare parte, acțiunea cărții se rezumă într-un mod destul de trist la sex, având totuși în plan secundar și o investigație și un trecut dureros din partea lui Talon. Aparent, acesta a suferit o traumă la vârstă de 10 ani, când i s-a întâmplat ceva groaznic, lucru care l-a marcat și i-a luat orice șansă la o viață normală, plină de dragoste. Nu a avut niciodată o prietenă, pentru el totul se rezumă la conexiunea fizică. Ce are cu Jade îl sperie și îl face să dea înapoi, însă este conștient că ceva în interiorul său seschimbă și îl face să ceară ajutor specializat, pentru a putea vorbi despre trecut și de ce nu, să se vindece. Rănile din păcâte sunt prea adânci și doar timpul ne poate spune cum o să gestioneze Talon situația și cum o să își accepta trecutul în relația cu Jade.

Povestea de dragoste dintre Jade și Talon este centrul cărții și din păcate, autoarea se concentrează foarte mult pe aceasta, populând capitolele cu unele scene de sex destul de  inutile. Am înțeles că cei doi se plac, ulterior se îndrăgostesc, însă frecvența m-a deranjat puțin. Lucru care m-a făcut să continui a fost investigația în ceea ce privește trecutul lui Talon și modul în care vinovații sunt scoși la iveală, unul câte unul. Aproape fiecare carte se termină cu un indiciu, care te face să înțelegi ce s-a întâmplat și cine au fost persoanele responsabile. Ca idee, mi s-a părut interesantă, însă esența seriei lipsește. Nu am reușit să simt dragostea adevărată dintre personaje, nici din partea lui Talon, nici a lui Jade, însă am fost fermecată de această anchetă și de aflarea adevărului, pentru că m-a marcat tragedia lui Talon și mi s-a părut îngrozitoare. Scenele de dragoste nu pot spune că le-am simțit ca fiind profunde, au fost mai mult fizice, fără să avea un fundal emoțional extrem de evident.

Eu am citit deja și volumul 3, dintr-un motiv pe care nu vi-l pot explica chiar 100%, însă am vrut să văd unde se duce Helen cu acest subiect. Acum am altă problemă, pentru că Talon are 2 frați și autoarea le-a pregătit și lor câte o poveste. Ceva îmi spune că o să continui seria, atunci când voi avea nevoie de un black out total, care să mă relaxeze fără margini.

Titlu: OBSESIE
Autor: Helen Hardt
An apariție : 2021
Editura: TREI
Nr. Pagini: 304
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 2005

Alte recenzii de la Helen Hardt:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 3 luni, 1 zi și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments