S-a spus că mulți dintre eroii povestirilor tolstoiene conțin o aluzie la portretul de familie al marelui gânditor sau o notă autobiografică. Părintele Serghie, în acest sens, nu face o excepție. Prin personajul principal al povestirii, Tolstoi se destăinuie cu măsură pe sine, dacă ne gândim la excentricitățile vieții de prinț pe care le-a trăit Stepan Kasatski înainte de a îmbrăca haina preoțească, la mulțimea de credincioși care îi umpleau chilia, asemeni acelora de la Iasnaia Poliana, sau la eliberarea de gloria lumească prin fugă.
Nucleul lucrării operează cu principii de încărcătură creștină, precum însușirea virtuții și rezistența în fața viciului și a ispitelor, sau căutarea simplă, dezinteresată a lui Dumnezeu.
Alte noțiuni importante pentru iconomia gândirii creștine sunt ispita, mândria, trufia, ambiția, toate păcate extrem de grave în fața Domnului, pe care Serghie le analizează și le supune introspecției, făcându-se vinovat de multe dintre ele.
De asemenea, narațiunea se concentrează și pe lămurirea divergenței, chinuitoare pentru Serghie, dintre slujirea omului de dragul satisfacției lumești și slujirea cucernică și dezinteresată, ca mijloc de întâlnire cu Dumnezeu.
În ce măsură ceea ce fac eu este pentru Dumnezeu și în ce măsură pentru oameni? (…) Simțea în străfundul sufletului că diavolul înlocuise toată lucrarea lui pentru Dumnezeu cu lucrarea în folosul oamenilor. Simțea acest lucru pentru că, așa după cum înainte îi era greu când îl smulgeau din însingurarea lui, acum îi era grea însingurarea.
Părintele Serghie este o personalitate complexă, ce trece prin numeroase transformări spirituale, încă de la primele pagini. Parcursul său aventuros prin lume trădează o fire plastică, versatilă. Ca părinte, acesta duce o luptă puternică pentru înfrânarea poftelor carnale. Mai târziu, ca vindecător, trece de la starea de însingurare și de rugăciune neîntreruptă la aceea de sprijin duhovnicesc al norodului, care nu mai contenește cu vizitele la chilie și cu solicitările.
Punerea la încercare a părintelui Serghie este întregită de intervenția elementului feminin, care parcă năvălește cu toată forța ca să distrugă rânduiala spirituală în care trăia acesta și deprinderile dobândite cu oarecare rezistență din partea lui.
Apariția celor trei femei în momente cheie (Makovkina, Maria, Pașenka) îl îndreaptă pe Serghie, de fiecare dată, către o nouă punte de trecere spirituală, fie ascendentă, fie descendentă.
Față de prima femeie, Serghie dovedește înfrânare și chiar reușește să schimbe coordonatele traseului ei existențial. Vizita Mariei, pe de altă parte, dovedește că părintele este subjugat de viciul care reprezintă obiectul clătinării sale spirituale, iar de la Pașenka învață simplitatea slujirii întru Dumnezeu, fapt ce va avea implicații pentru felul în care acesta va decide să-și petreacă bătrânețile.
Am trăit pentru oameni sub pretextul că m-am dedicat Domnului, ea trăiește pentru Dumnezeu închipuindu-și că trăiește pentru oameni. (…) Da, nu există Dumnezeu pentru cel care trăiește, așa cum am trăit eu, pentru dobândirea faimei lumești. Am să-l caut pe El!
Povestirea este captivantă și, pe o întindere narativă redusă, reușește să cuprindă tumultul unui destin dinamic, neașteptat, care îl va surprinde pe cititor.
Recomand această lectură ca primă alegere în descoperirea universului narativ tolstoian. Ediția pe care o propun eu (Corint, 2017) conține o selecție de povestiri compuse în ultimul sfert de veac din viața lui Tolstoi.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Lev Nikolaevici Tolstoi :
