Recenzie Pe aripile vântului de Margaret Mitchell

Autor: Margaret Mitchell
An apariție : 1970
Editura: Univers
Nr. Pagini: 1274
Acordă o notă cărții:
 

dsc00510Impresionanta și tulburătoarea saga Pe aripile vântului, cea mai frumoasă poveste de dragoste de la Romeo și Julieta încoace, scrisă de către Margaret Mitchell, a captat publicul încă din prima zi după apariție, la mijlocul anului 1936, când au fost vândute cincizeci de mii exemplare, iar până la sfârșitul anului 1937, timp în care s-a aflat în fruntea listei best-seller-urilor, tirajul a atins, numai în Statele Unite, cifra de două milioane. Romanului lui Mitchell i s-a decernat premiul Pulitzer, cea mai importantă distincție literară americană; Asociația națională a librarilor a declarat-o „cea mai bună carte a anului”, și Asociația culturală din New York i-a acordat medalia de aur, pe care o refuzase până atunci unor scriitori, fără îndoială mai celebri decât Margaret Mitchell. Aici, îmi aduc aminte de o frază pe care a adăugat-o Harrison Smith vorbind despre succesul cărții: „pentru generația noastră (și, poate, și pentru cea viitoare) întâia și singura carte scrisă de o femeie de care, până atunci, nu auzise mai nimeni, va rămâne cea mai populară carte din lume.”

De departe, deși nu vreau să fiu subiectiv, romanul acesta este preferatul meu. M-am îndrăgostit de el după ce l-am citit. De fapt, încă de la primele pagini am știut că nu voi fi dezamăgit de povestea de viață pe care Margaret reușește să o creioneze cu atâta talent. Ceea ce a izbutit autoarea Margaret Mitchell a fost ca, din detaliile operei, nu întotdeauna relevante, să alcătuiască o imagine de o incontestabilă expresivitate dramatică. Pentru că, acționând în împrejurări care solicitau înșuriri cu totul neobișnuite, Scarlett însăși ajunge să se descopere sieși, să călătorească în propriul ei pelerinaj: întreaga ei comportare între șaisprezece și optsprezece ani e determinată de limitele propriului atavism, fenotip, de la calitățile moștenite de la tatăl său, muncitor și dârz, și de la mama sa, o visătoare aristocrată, de o sensibilitate aparte. Consecințele acestei comportări au fost iremediabile și Scarlett a fost obligată, după aceea, să le îndure, viața ei sufletească fiind determinată de o inflexibilă încredere în sine.

Povestea începe în aprilie 1861 la Tara, pe plantația de bumbac a familiei O’Hara, o familie de emigranți irlandezi prosperi. Scarlett O’Hara este fata cea mai a lui Gerald și Ellen O’Hara, care la cei șaisprezece ani ai săi, „nu era foarte frumoasă”, dar avea un farmec aparte care o făcea să fie irezistibilă în ochii bărbaților, mai ales când ea și propunea acest lucruri. Preocupată doar de baluri și simțindu-se bine doar în cercul bărbaților tineri, Scarlett află că unul dintre curtezanii săi, Ashley Wilkes, se va logodi cu verișoara ei, Melanie Hamilton. Această veste o rănește profund – tare orgolioasă! – și decide ca a doua zi, la balul organizat de familia Wilkes la „Doisprezece Stejari” – când trebuia anunțată logodna cu Melanie – să îi mărturisească lui Ashley dragostea ce i-o poartă, concinvsă fiind că este vorba doar de o neînțelegere la mijloc. Adică, zău, avea bărbatul voie să se îndrăgostească de orice altă fată în afară de Scarlett O’Hara?

Ashley recunoaște că este cucerit de farmecul ei, însă o respinge politicos, conștient fiind că nu vor putea fi niciodată un cuplu fericit din cauza personalităților, idealurilor, visurilor lor diferite. Zilele care urmează morții mamei sale, acea criză profundă pe care o traversează eroina, încercând să dobândească o certitudine, să afle un punct fix în jurul căruia să-și organizeze existența, sutn edificatoare în această privință. Femeia fragilă, tulburată de coșmaruri, dar nu zdrobită, nu mai seamănă cu fața răsfățată din primele pagini, pe care ajunsesem chiar să o urăsc.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Margaret Mitchell.

Mi-a plăcut acest roman datorită tipurilor conturate ce se dezvoltă, psihologic, în maniera celor din jur. Între gândirea politică, întemeiată pe amintirea Sudului patriarhal de odinioară – aspectul istoric al romanului, amintirea strămoșilor irlandezi, armatele lui Sherman,  războiul civil, expresia violentă a conflictului dintre statele agrare și cele industriale – și arta descriptivă a autoarei, întru totul explicabilă prin aspirația de a cuprinde adevăratele sensuri ale acestei transformări după război. Scarlett este o femeie care, aș spune, urmează un traseu inițiatic, așadar acesta ar fi un bildungsroman, dar nu vreau să exagerez spunând asta. Ce-i drept, Scarlett din primele pagini nu va fi aceeași Scarlett din ultimile pagini. S-ar cuveni să adaug, totuși, că romanciera Margaret Mitchell urmărește cu consecvență să minimalizeze implicațiile sentimentale ale eroinei sale, care uneori dovedește dorințe violente de a câștiga bani, însă uneori este de o sensibilitate naivă. Tare greu de înțeles personajul acesta al lui Scarlett. Dacă la început ajungi, pe bună dreptate, să o urăști, pe parcursul romanului ajungi s-o înțelegi și s-o compătimești.

Că acest roman încă se citește este de prisos să spun. Și încă cu mare interes. O dovedește, firește, popularitatea li care nu a scăzut de-a lungul celor aproape trei decenii și ceva de la apariția lui la noi (București, 1970, Editura Univers). Fără să fi introdus vreo inovație stilistică, fără să fi realizat o construcție epică diferită de cea de până atunci – și, poate, tocmai din aceste motive – romanul Pe aripile vântului a reușit să-mi fie pe plac așa cum n-a reușit altul. Îl recomand cu drag tuturor celor care vor să citească ceva bun, de calitate și clasic.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Bookish
    Reply

    Din pacate, am apucat sa vad filmul inainte si nu m-am mai incumetat sa citesc si cartea. Mi se pare ca nu ar mai avea acelasi farmec.

    • Andrei Cioată
      Reply

      Într-adevăr, poate același farmec nu îl va avea. Dar poate va avea un farmec și mai mare dacă citești cartea. Filmul nu îți oferă decât perspectiva subiectivă a regizorului, a scenaristului, a actorilor, însă în carte tu ești ceel care-și îmbracă personajele și care își imaginează împrejurimile în care acestea se dezvoltă. Eu, unul, nu m-am uitat la film, deși aceasta este cartea mea preferată. Am așteptări atât de mari încât nu vreau să fiu dezamăgit.

  2. Mirela
    Reply

    Sunt la pagina 180…..o doamne !! Scarlett își neglijează copilul făcut cu Charles , care a murit !! Oricum Scarlett nu-ti iubea !! Când se uita la copil ,îsi aducea aminte de Ashley !!! 🙁 ( am 12 ani )

Iubim comentariile tale :)