Pe aripile vântului de Margaret Mitchell este unul dintre cele mai iubite, apreciate și citite romane de-a lungul timpului – care se bucură și de o ecranizare de succes. Care să fie mai bună dintre cele două, cartea sau filmul? Pe aripile vântului e o revenire la rădăcini, la esența umană și la iubirea autentică!
De ceva ani tot spun că voi citi Pe aripile vântului, iar aprilie 2024 a fost momentul în care n-am mai dorit să amân, deși habar nu aveam cât de repede (sau nu) se vor citi cele 600 de pagini. Nu, n-am citit încă volumul II, căci mi-am dat voie să las emoțiile să se așeze. Știam că e roman clasic, ecranizat, o poveste lăudată, una dintre cele mai bune din toate timpurile, iar eu nu voi contesta asta nicio secundă, dimpotrivă.
Chiar și așa, nu pot să ascund faptul că Scarlett O’Hara este protagonista care nu a reușit să mă cucerească iremediabil, dar mereu îmi voi aminti de ea, asta fără niciun fel de dubiu. Nu am ajuns să o iubesc în acest prim volum, poate o va face în cel de-al doilea. Poate că-mi voi schimba total opinia despre cum este Scarlett. Nu voi trece mai departe până nu voi spune că tânăra fiică a lui Ellen și Gerald O’Hara – deținătorul fermei Tara demonstrează că este o fire extrem de puternică – cea care nu renunță, face exact ceea ce o taie capul – chiar dacă fiecare acțiune a ei este contestată, încalcă toate regulile fără pic de regret și pare pregătită să-și arate felul de a fi: răsfățată, plină de sine, directă. E foarte sigură pe ea, pe calitățile și frumusețea ei. Și nu greșește cu asta, e drept.
Totuși, mult prea des crede că totul i se cuvine, că are mereu dreptate, că toate se întâmplă cum vrea ea, pentru că ea este Scarlett O’Hara. Toți băieții din familiile bune sunt în jurul ei, simte că este admirată, prețuită și că majoritatea o vor alături. Dar tot ce este prea mult, strică. Prea mult, uneori, te duce pe un singur drum, Scarlett dragă – pe drumul care-ți poate lua tot ce iubești mai mult – sau crezi iubești.
Detalii multe – povești despre părinții fetei, despre secrete și cum au ajuns să se căsătorească, despre copiii născuți de Ellen – și cei trei băieți de care, din păcate, ajung să se bucure prea puțin, despre fetele pe care mama s-a străduit să le educe așa cum a știu mai bine – o adevărată călătorie în timp – printre reguli, obiceiuri și adevărată eleganță a perioadei.
Cine e Scarlett când nimeni nu o vede? E cea care are atitudinea și reacțiile unui copil mereu supărat că nimeni nu face exact așa cum vrea odorul. E cea care visează, în tăcere, la Ashley. Și-ar mai fi visat mult și bine dacă nu ar fi fost ”trezită” de vestea că iubitul ei se însoară… cu alta, cu Melanie. Să te ții, căci reacția ei este una demnă de sfârșitul lumii, nu altceva. Și cum nu se poate face de râs la picnic, atunci când minunatul ei Ashley anunță căsătoria cu altă fată, ia o decizie nebunească. Tot ce urmează să facă este de-a dreptul nebunesc. Își mărturisește iubirea, dar și decizia de a se mărita cu fratele lui Melanie. Dușmancă și cumnată?! Numai Scarlett O’Hara ar fi putut face față.
Poate totul ar fi fost dacă războiul nu ar fi schimbat viața tuturor. Și viața lui Scarlett se schimbă complet, iar ea continuă să nu se dezică – și să arate câtă forță poate ascunde în interior această fată. Odată cu războiul pe care-l neagă vehement încă dinainte de a începe totul, nici în timp ce cunoscuții apăreau pe lista morților, nu înțelegea mare lucru, dar se adapta din mers schimbărilor, problemelor și neajunsurilor.
Deși contesta orice în legătură cu Rhett, cei doi se aseamănă din multe puncte de vedere. Și nu doar atât: e un sprijin absolut pentru tânăra rebelă. Revenirea la Tara în plin război, expusă total pericolului, dar nu o abandonează pe Melanie – cea pe care o ajută să aducă pe lume primul copil a lui Ashley. Crezi că a apucat-o iubirea față de soția lui Ashley al ei? Da de unde?! Nu! Face totul doar pentru că așa a promis și nu vrea să-l dezamăgească. Vrea să crească în ochii lui, speră neîncetat că efortul ei va fi răsplătit într-un singur mod: îi va declara iubirea. Nu pricepe că nu e iubită de Ashley. Dar nici ea nu-l iubește – e doar un moft, iar asta se putea spune răspicat după primele o sută de pagini.
Ce nu mi-a plăcut la Scarlett O’Hara? Gândurile ei despre cei din jur, modul ei de a reacționa și de a se comporta cu surorile ei. Ce să mai zic de atitudinea față de propriul copil? Mi-a displăcut total că a ajuns să-i dorească moartea lui Melanie. Serios?! Scarlett, cumnata ta nu e vinovată că Ashley – universul tău, nu te iubește! De ce nu te simți dezamăgită de adevărul spus de el? Nu mi-a plăcut că a fost nedreaptă cu toți – toți sufereau, o duceau greu, pierduseră la fel de mult.
Scarlett o lăsă s-o sărute fiindcă era prea slăbită ca să se apere, fiindcă laudele lui Melanie o ungeau pe inimă şi fiindcă, în sfârșit, în bucătăria plină de fum luase naștere în sufletul ei mai mult respect, un sentiment mai strâns de camaraderie pentru cumnata ei. „Trebuie să recunosc ce-i al ei“, își spuse ea fără entuziasm. „E întotdeauna lângă tine când ai nevoie de ea.“
Draga mea Scarlett, ești mai nebunatică decât mi-aș fi putut imagina, dar vreau să-ți spun doar: ”în sfârșit!” Era și mai bine să ajungi aici mult mai repede, dar e bine și mai târziu. Sper ca această conștientizare să fie doar începutul transformării tale – ocazie cu care vreau să vezi viața și oamenii, nu ca până acum, ci cu adevărat!
În acest prim volum am descoperit că e puternică – datorită războiului, a încercărilor primite de la viață odată cu acest eveniment – dureros, lung și cu foarte multe pierderi. În volumul II sper să găsesc o Scarlett matură și puternică datorită iubirii față de altcineva. O tânără transformată datorită iubirii adevărate – care o va ajuta, sper, să vadă și mai clar adevărul despre cei din jurul ei.
Alte recenzii de la Margaret Mitchell:
