Pedro Paramo este cartea de debut a lui Juan Rulfo, publicată pentru prima dată în 1955. Este deja cotată ca un roman clasic, un deschizător de drumuri pentru literatura mexicană și nu numai. Și pentru că este deja un clasic al literaturii, nu este ușor deloc să vorbești despre el. Nu este ușor nici să-l citești. Dar merită efortul pentru a înțelege cum a reușit să pătrundă și să se instaleze cu atâta forță în literatura sud-americană realismul magic. Cel care m-a încântat la Garcia Marquez, la Llosa sau la Allende, nu mai vorbesc de Sabato sau Cortazar.
În linii mari, Pedro Paramo este povestea unui bărbat care pleacă să-și întâlnească pentru prima oară tatăl ca urmare a unei promisiuni făcută mamei sale pe patul de moarte. Este o temă clasică; fiul, Juan Preciado, plecat pentru a-și revendica originea. Este o ficțiune aparent realistă cel puțin în primele două capitole, o călătorie către un sat și promisiunea unei întâlniri mult-așteptate. În realitate, strategia narativă a autorului sfidează logica și normalul, aruncându-ne într-o lume de umbre și șoapte, într-un sat fantomă locuit de morți. Ceea ce ne propune Rulfo este o realitate paralelă, una diferită de cea obișnuită, una pe care o întâlnești după ce faci un pas peste un anumit prag, pas ce nu mai poate fi anulat sau desfăcut. Este o fuziune între real și fantastic, o viziune paradoxală asupra morții. Nu încercați să citiți Pedro Paramo bazându-vă pe realitate obiectivă, pe logică sau legi fizice naturale pentru că ar fi în zadar.
Elementele logice și reale sunt împletite constant cu viziuni fanteziste și absurde: cum ar fi o moartă uimită de apariția unui alt mort. În ciuda acestor absurdități expuse, autorul apelează la un stil foarte practic, degajat și absolut normal. Viața în acest sat fantomă, locuitorii lui deja decedați sunt prezentați ca o realitate obișnuită și cu nimic ieșită din comun. Ceea ce va îngreuna lectura este imprevizibilitatea timpului, capitolele scrise în spirală, autorul mergând înainte și înapoi în timp fără nicio avertizare, singurul indiciu pe care ți-l oferă sunt personajele prezente în scenă. Tragedia este nesfârșită și fiecare personaj este surprins într-o continuă stare de negare, paradoxurile electrizează și per ansamblu povestea te dezorientează din ce în ce mai tare cu fiecare pagină întoarsă.
Realitatea este imprevizibilă, autorul sugerează că orice este greu de crezut, oricât ar fi de real, că întotdeauna există o mixiune între mit și adevăr, între vis și realitate. Irealitatea corespunde realității, extraordinarul devine normal, paradoxul se poate întâmpla în fiecare zi și oricui.
Pedro Paramo de Juan Rulfo este imaginea centrală a acestui roman. El înfățișează imaginea tipică a moșierului despotic, capabil de orice mârșăvie pentru a câștiga influență și avantaje financiare, care ajunge să domine orașul. Portretul lui este construit cu ajutorul poveștilor spuse fiului său de către cei morți. După moartea tatălui, Pedro intră în posesia moșiei acestuia și făcând uz de șantaj, viol, crimă și alte nelegiuri obține autoritatea și se impune în Comala. Dar scopul lui real și ascuns este de fapt altul. Pedro a fost toată viața îndrăgostit de Susana, cu care a copilărit, dar fata, măritată de tată cu altcineva, în momentul în care devine văduvă începe să-și piardă și sănătatea mintală. Moartea tatălui îi accentuează declinul. Fiul lui Pedro, cel care revine în Comala, este rezultat dintr-o căsătorie făcută de acesta din interes cu Dolores. Când Dolores îl părăsește, plecând cu copilul, Pedro se recăsătorește cu Susana, dar aceasta nu-și mai revine niciodată, rămâne doar o umbră a amintirii lui Pedro din copilărie.
Este foarte greu de urmărit firul epic deoarece vocile sunt multiple și planurile temporare se suprapun într-un iureș ciclic. Romanul este un experiment literar, fapt recunoscut însuși de autor într-un interviu. Modul în care ne sunt oferite detaliile și episoadele din viața lui Pedro nu urmărește o ordine cronologică și piesele puzzle-lui trebuie rearanjate de cititor cu mare atenție. Fiecare ecou fantomatic, fiecare salt temporal, fiecare nou personaj aparținând lumii morților complică și mai tare povestea. Multumesc Libris.ro pentru carte.
Rulfo schițează imaginea decadentă a unui sat afectat de autoritarism, violență, complicitate, șantaj, abuz de forță și influență și superstiție, care este condamnat la distrugere datorită toleranței comunității față de Pedro care a concentrat toată puterea în propria mână și a ajuns să controleze destinele sătenilor. Distrugerea satului, dispariția acestuia este echivalentă și cu distrugerea și dispariția lui Pablo. Această distrugere trece dincolo de timp și Juan, cel care ajunge în sat după moartea tatălui său, are parte de aceeași soartă, un copil care plătește pentru păcatele tatălui, ca și ceilalți copii ai lui Pedro. Trecutul infam al tatălui, lipsa umanității, absurditatea realității, pustiul prezent îl devorează pe Juan. Moartea este tema principală care bântuie efectiv toată povestea.
Per ansamblu, a reușit să-mi dea senzație de simplu și sofisticat în același timp, m-a uns la suflet și mi-a stors creierii mai tare decât o integramă de nivel foarte avansat. V-o recomand dacă sunteți fani ai literaturii sud-americane.
Alte recenzii de la Juan Rulfo:
