Cum am început să citesc carțile din Tetralogia Napolitană e o adevărată poveste. Dar tot ce trebuie să știi este că implică o prietenie reală, un cadou și câțiva ani în care cele patru cărți au fost dăruite pe rând. Iată că, după lecturarea primelor trei cărți din seria scrisă de Elena Ferante, am ajuns și la cea din urmă, “Povestea fetiței pierdute”.
Acest volum încununează cu succes periplul spectaculos al prieteniei celor doua fete, acum ajunse femei mature
Lenu și Lina. Partea a patra a seriei nu numai că continuă peripețiile celor două, ci sfârșește povestea lor. Sau mai bine zis îi oferă o finalitate. Așa cum și viața lor ajunge într-un punct din care drumul lor o ia în sensuri diferite.
La începutul tetralogiei, Lenu și Lina sunt doar niște fetițe diferite, pe care viața le aduce împreună printr-o prietenie. În volumul “Povestea fetiței pierdute”, cele două sunt deja adulte. Fiecare are viața ei. Fiecare are familia ei. Ambiții diverse, dar un orgoliu la fel de mare.
Citind despre dezvoltarea fetelor încă din prima carte a Elenei Ferrante, îți dai seama că amiciția aceasta nu se bazează doar pe sentimente frumoase. Prin urmare, indiferent de vârstă, cele două italience încearcă o concurență acerbă.
Fiecare dintre ele vrea să dovedească celeilalte că este mai bună, că va ajunge mai departe și că va reuși în viață. Dorind să se îndepărteze, în același timp, de cartierul violent în care s-a născut și au crescut. Concurența asta implică invidie, ură, gelozie și ranchiună.
Nu prea sună a prietenia perfectă la care sperăm cu toții
Dar până la urmă nici nu există așa ceva. Iar între Lila și Lenu, încercarea de a scăpa de mediul de proveniență, se caracterizează printr-o luptă gen care pe care. Până la urmă, asemenea sentimente conduc și către ambiționarea persoanelor în cauză.
Astfel că, o asemenea prietenie complicată, poate ajuta pe cei implicați în ea. Cam așa se întâmplă în cazul lui Lenu și al Linei. Odată cu citirea celor patru volume din Tetralogia Napolitană, aflăm pe parcursul mai multor ani din viața prietenelor despre tot ceea ce fac ele. Ambițiile lor, iubirile, certurile și scandalurile din familie și din cartier sunt nenumărate. Dar asta nu reușește să rupă de tot relația ce le aduce împreună.
Din toate cele patru romane scrise de Elena Ferrante învățăm despre complexitatea legăturilor umane și a firii omenești. Însă, totodată, ni se prezintă fară ascunzișuri și o Italie macinată de probleme. O Italie care încearcă să se ridice încă o dată pe picioarele ei. Dar este tulburată încontinuu de revoluții, violență și corupție.
“Povestea fetiței pierdute” de Elena Ferrante redă pentru ultimă oară ce se întâmplă cu cele două prietene din Napoli
Ele au ajuns acum adulte. Au copii și soți sau iubiți. Au servicii și cariere proprii, dar au și casele lor. Aflăm cu emoție despre cum au rămas Lenu și Lina în continuare prietene chiar dacă au devenit mame și despre ce le mai leagă. Totodată, ele sunt în continuare femei care încearcă să-și dovedească una alteia că pot reuși în ceea ce își propun. Ele continua să concureze, fie vădit, fie fară să-și dea seama, pentru un statut mai bun în lumea în care traiesc.
Din păcate, puține sunt momentele în care cele doua prietene au parte de bucurie. În acest de-al patrulea volum al Tetralogiei Napolitane, ele vor trebui sa înfrunte împreună dezamăgiri și mari tristeți, care le vor pune la încercare relația. Viețile lor sunt în continuare complicate și deloc banale. Dar ele continuă să se vadă și să se susțină una pe alta. Iar indirect se și ambiționează mereu pănă la maturitate, când Lina dispare pe neașteptate din văzul tuturor.
Eu îți recomand toată seria de patru cărți despre prietenie a Elenei Ferrante, deoarece se poate să te emoționeze mai mult decât ai crede. De asemenea, te poate învăța multe lucruri despre prietenie și despre cum să te ambiționezi să devii mai bun sau să ajungi mai departe cu visele tale.
Alte recenzii de la Elena Ferrante:
