Invențiile ocazionale este ultima carte a Elenei Ferrante apărută pe piața românească în colecția Anansi păstorită de Pandora M. Este o culegere de eseuri publicate de The Guardian pe parcursul unui an. Provocarea celor de la The Guardian a luat-o prin surprindere pe autoare care a declarat că a experimentat teama de eșec, că nu va reuși să se plieze pe termenele impuse. S-a gândit că există posibilitatea ca la un moment dat să-i lipsească inspirația sau că ceea ce va scrie nu va fi ceea ce își dorește publicul. Dar a fost convinsă când i s-a acceptat propunerea ca articolul să fie răspunsul la o întrebare pe care o va formula redacția ziarului. Cu toate acestea, nu ne este dezvăluită întrebarea, punctul de plecare al autoarei, ci doar gândurile ce-au apărut după ce i-a fost adresată.
52 de articole, 52 de întrebări invizibile și 52 de reflecții pe diverse teme
Ferrante scrie despre sexualitate, maternitate, apartenență, egalitate de gen, supremație masculină, moștenire genetică, literatură, pictură, credință, moarte, viață, etc, pune pe hârtie idei care ne dezvăluie de fapt mentalitatea, frustrările, temerile, eșecurile, realizările, viciile, înclinațiile, tabieturile, pasiunile, bucuriile omului care până acum s-a ascuns de noi, cititorii, sub un pseudonim.
Ceea ce este inedit sunt ilustrațiile care reușesc să se plieze perfect pe subiectul articolului și să redea ceea ce autoarea intenționează. Sunt atât de bine gândite încât poți rămâne cu impresia că întâi au fost schițate desenele și apoi scrisă reflecția.
Nu este o lectură greoaie, din contră este foarte accesibilă. Am văzut mult entuziasm prin online legat de ideile pe care le transmite. Eu prefer poveștile fictive scrise de Ferrante. Mă regăsesc mult mai bine în personajele și stările emoționale pe care acestea le experimentează decât m-am regăsit în aceste meditații. Dar au fost câteva care mi s-au părut extrem de reușite și de realiste, aproape dureros de realiste. Mi-aș fi dorit să fie mai complexe, mai aprofundate, dar având în vedere că vorbim de articole inserate în paginile unei reviste este evident că a fost impus un anumit număr de cuvinte. Una dintre cele în care m-am regăsit a fost cea referitoare la maternitate, denumit Însărcinată. Am fost pe aceeași lungime de undă cu Ferrante și cred că mamele sunt supereroi și oameni obișnuiți în egală măsură, dar de neînlocuit. Cred asta cu tărie și sunt convinsă în același timp că fiecare copil este unic în ochii mamei sale.
Ideea Elenei Ferrante de a-și păstra identitatea secretă mi se pare o alegere tare bună. Cred că este atuul care o ajută să scrie exact ceea ce dorește fără să-și facă griji pentru reacția publicului cititor și tocmai din această cauză o carte cu articole non-ficțiune care să aducă cititorului un pic din realitatea cotidiană a autoarei era imposibil să nu fie un succes. Ferrante are un ton intim și sincer, dezbate subiecte ce stârnesc polemică, o face în stilul caracteristic, dezinvolt și personal și ne permite să o cunoaștem puțin deoarece singurul personaj al acestui volum este ea însăși. Este posibil să nu te afli de aceeași parte a baricadei cu autoarea în ceea ce privește concepțiile pe care le expune, dar Ferrante nu cere aprobare sau susținere și nici nu cred că ar fi deranjată dacă impresiile unora dintre cititori ar fi diametral opuse. Ea incită la dezbatere. O dezbatere fictivă în care ea, autoarea și tu, cititorul, stați în sfârșit de vorbă și schimbați păreri și impresii. Finalul nu poate fi decât unul singur orice fel de sentimente ți-ar trezi lectura. O să ajungem ca la ultima pagină a acestei cărți să ne cunoaștem mai bine. Pe noi înșine, dar și pe omul care ne-a oferit atâtea povești captivante. Nu mă interesează să scriu ceva ce nu s-a scris niciodată, spune Ferrante într-unul dintre aceste articole. Nici eu n-am această pretenție. Tocmai din această cauză apreciez ceea ce scrie. Pentru modul în care scrie, pentru ceea ce transmite și pentru efectul pe care îl are, pentru modul în care construiește personalitățile personajelor sale, nu pentru originalitatea poveștii.
Vă recomand cu drag acest volum de eseuri chiar dacă sunteți fan al autoarei, chiar dacă nu sunteți. Sunt sigură că veți aprecia și vă veți bucura de originalitatea și ingeniozitatea ilustrațiilor.
Credințele nu sunt bune sau rele, folosesc doar la a da o ordine dezordinii pricinuite de angoasele noastre.
Alte recenzii de la Elena Ferrante:
