mai bine nu înseamnă niciodată mai bine pentru toată lumea.(…) Pentru unii înseamnă întotdeauna mai rău.(pag.275)
Margaret Atwood pune în Povestea Slujitoarei o ipoteză absurdă( sau nu?): o societate împinsă brutal dincolo de normalul pe care îl trăim astăzi; o regresie forțată (dar nu bruscă, fiindcă mereu sunt semne, petru aceia care știu să observe) la teocrație creștină prin reeducare / îndoctrinare, responsabilitatea speciei umane prin Comandanți, Soții, Slujitoare, Marthe, Îngeri, Mătuși, groază, teroare.
Dar, încă de la apariția primelor avânturi ale sufragetelor și cu atât mai mult azi, o societate în care femeile sunt private de toate drepturile, pare absurdă, ridicolă, ireală. Sau poate nu?
În volumul recompensat cu premiul Arthur C.Clarke, Povestea Slujitoarei (1985), scriitoarea canadiană Margaret Atwood (n.18 nov. 1939, Otawa, Canada) desenează o distopie stiitifico-fantastică, în care instrumente principale sunt imaginația, analiza, observația, supraviețuirea.
Pusă într-o situație-limită, protagonista Offred (nu se știe numele real) se zbate să supraviețuiască. La fel și celelalte femei. Unele reușesc, altele nu.
Guvernul noii Republici Galaad a preluat puterea, împușcând președintele și instaurând propria administrație. Una care subjugă femeile, cărora le rămâne doar dreptul / responsabilitatea / privilegiul (?!) procreerii.
Se instituie domicilii forțate , în care un Comandant aduce atâtea femei în casă, câte e necesar, pentru a-i naște copii. Soțiile asistă într-un mod cu totul surprinzător, terifiant (și răzleț, chiar grețos ).
Fetele, femeile, smulse din viețile proprii de până atunci, sunt supuse reeducării prin forță, teroare, îndoctrinare, un control absolut exercitându-se asupra oricărui aspect (mâncare, ocupație, socializare, fizionomie, vestimentație și, mai ales,viață intimă și privată) prin intermediul Matusilor și al rețelei.
Ce le rămâne, deci, acestor nefericite, pardon, “privilegiate”? Sinuciderea. Demența. Lupta, dacă sunt plămădite din aluaturi precum Offred și Moira, cele două bune prietene.
În vârstă de 33 de ani, Offred, lasă în urmă o mamă, o fiică, pe soțul Luke și, mai ales, o viață normală. Una în care, descoperă aici, nu savurase atâtea lucruri mărunte, minunate, la îndemână…
Riscuri flagrante: deținerea unui băț de chibrit, o țigară, o bucățică de unt, un săpun, o carte, dar și sentimentele. Offred ajunge într-un triunghiu ciudat, între Nick și Comandant.
Dar cum rămâne cu Luke? Și Serena? Dileme, sentimente contradictorii. Ce va decide?
Un mesaj al cărții: lucrurile mari, dar mici, pe care le ignorăm zilnic, pentru simplul motiv că ne sunt destul de ușor accesibile.
Dar dacă într-o zi nu am mai putea decide singure (și singuri) ce mâncăm, ce purtăm, ce profesie să avem, când și dacă vrem să ne căsătorim, să avem o familie?
Dacă ar fi cu desăvârșire interzisă orice formă de distracție, prietenie, opinii proprii legate de subiecte majore ca economie, politică, societate?
Dacă singura descărcare admisă ar fi uciderea, din când în când, în grup, a unor țapi-ispășitori, așa-zis infractori?
Dacă am tânji disperat, organic, după mangaieri, atingeri, glasuri, căldură umană, oare am reuși, atunci, să ne apreciem familiile, prietenii, cunoscuții, natura…viața?
Fiți pregătiți să vă puneți întrebări incomode, să faceți constatări alarmante.
Citiți! Citiți Margaret Atwood! Citiți Povestea Slujitoarei!
NOTA: 8 / 10
Alte recenzii de la Margaret Atwood:
