Ce-ai face dacă mâine te-ai trezi într-o societate guvernată de cu totul alte reguli? Dacă ai deveni o marionetă,dacă ai fi purtată împotriva propriei voinţe, îndoctrinată, neputincioasă, bântuită de amintiri din trecut şi nostagie pentru viaţa ta anterioară.
Dar cine îşi poate aminti durerea, odată ce a trecut? Din ea rămâne decât o umbră, şi nu în minte ci în carne. Durerea îşi pune amprenta asupra ta, dar e un lucru prea profund pentru a putea fi văzut. Ce nu se vede se uită.
Asta reuşeste Margaret Atwood să creeze prin Povestea slujitoarei, o distopie, o lume imaginară şi negativă, anormală, greu de acceptat, neplăcută o republică numită Galaad în care drepturile femeilor nu mai există, fiind împărţite în Soții, Marthe, Slujitoare, Mătuși, Econoneveste iar cele care nu se puteau încadra în categoriile acestea erau trimise în Colonii (unde nu mai se ştia nimic de soarta lor).
Această societate era bazată pe religie şi politică, Slujitoarele erau repartizate în casele bogaţilor pentru a le aduce pe lume copii, nu aveau dreptul să citească, să scrie, erau urmărite şi pedepsite crunt pentru orice abatere, iar după ce năşteau trebuiau să-şi lase copilul fiind repartizate altei familii.
Există mai multe feluri de libertate. Libertatea de a face un lucru şi libertatea de a nu mai avea de-a face cu un lucru. În vremurile de anarhie, aveam libertatea de a face lucruri. Acum ni se dă libertatea de a nu mai avea de-a face cu anumite lucruri. Nu subestimaţi acest tip de libertate.
Uniformizarea femeilor era facută în masă, indiferent de categoria din care făceau parte, fiecare clasă avea repartizată o anumită îmbăcăminte şi o anumită culoare. Slujitoarele primeau nume în funcţie de familia în care erau repartizate, întraga lor identitate fiind ştersă cu buretele.
Povestea slujitoarei pentru mine a fost o carte cu un puternic impact, o lume greu de imaginat, oricare din situaţii mi s-a părut greu de acceptat, fie Soţie, fie Slujitoare, să fii constrânsă să accepţi şi să faci tot ce vor alţii. Şi ceea ce mi se pare psihologic imposibil de depăşit să fii despărţită de familia ta, să nu-ţi mai poţi vedea copilul, să ţi se dea altă identitate şi altă viaţă.
Şi dacă te gândeşti mai bine din păcate există culturi în care rolul femeii este lipsit de importanţă. Încotro ne îndreptăm oare ???
N-am cum să ştiu dacă asta mi-e sfârşitul sau reprezintă un nou început: m-am dat pe mâinile unor străini pentru că n-am avut încotro. Aşa că păşesc în întunericul dinăuntru; sau poate în lumină.
Lectură plăcută !!!
Alte recenzii de la Margaret Atwood:
